An de an, la 23 aprilie, creştin ortodocşii, dar şi cei greco-catolici şi romano-catolici, îl prănuiesc pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă. Acest Sfânt a trăit în vremea împăratului Diocleţian, fiind de loc din Capadocia şi, după cum se spune în volumul „Vieţile sfinţilor de peste tot anul”, era „de neam strălucit şi luminat”, părinţii săi fiind dreptcredincioşi. Datorită vitejiei sale a ajuns conducător de armată, în garda împăratului. În anul 303, când Diocleţian a declanşat persecuţiile împotriva creştinilor, Sfântul Gheorghe nu s-a ferit să-şi mărturisească dreapta credinţă întru Hristos, „a declarat că este creştin, mustrând deşertăciunea şi neputinţa idolilor, luând în râs pe cei ce credeau în ei (...) a atras pe mulţi spre credinţa în Hristos”. Sfântului Gheorghe a primit cununa muceniciei, fiind decapitat la 23 aprilie 303, iar Sfânta Alexandra, făcând rugăciune în temniţă, şi-a dat sufletul Lui Dumnezeu, în aceeaşi zi.
Imaginea Sfântului Gheorghe ucigând balaurul este foarte cunoscută, fiind prezentă şi pe steagul Moldovei medievale, trimis de Ştefan cel Mare la Mănăstirea Zografu de la Muntele Athos. Trebuie spus că în reprezentările iconografice această temă este foarte întâlnită, Sfântul Mucenic Gheorghe este reprezentat călare, cu o suliţă în mână, omorând balaurul ce ameninţa comunitatea de lângă cetatea Beirutului, salvând-o de la pieire chiar pe fiica împăratului, aducând la dreapta credinţă închinătorii la idoli, mai bine de 25.000 de oameni.
Aproape un milion de români poartă numele de Gheorghe, Ghiorghe, Gheorghiţa, Ghiorghiţa, Ghiţă, Ghiţa, George, Georgeta, Georgiana sau Geta şi îşi sărbătoresc onomastica.
