În vinerea din Săptămâna Luminată, creştin ortodocşii prăznuiesc o mare sărbătoare închinată Maicii Domnului: Izvorul Tămăduirii.
Astăzi, în toate bisericile şi mănăstirile ortodoxe, după Sfânta Liturghie, se săvârşeşte slujba de sfinţire a apei - Agheasma Mică. Praznicul Izvorului Tămăduirii datează din secolul al V-lea şi aminteşte de o minune care s-a petrecut în apropierea Constantinopolului.
Pe când nu era încă împărat, ci ostaş, Maica Domnului i-a descoperit lui Leon cel Mare (457-474) un izvor cu apă vindecătoare, din care acesta i-a dat să bea, la îndemnul Sfintei Fecioare, unui orb însetat care-l însoţea.
“«Împărate, intră în partea cea mai dinlăuntru a acestei păduri dese că vei afla un lac, şi ia dintr-însul cu mâinile tale apă tulbure şi stinge setea orbului şi să ungi cu tină şi ochii lui cei întunecaţi şi îndată ce vei cunoaşte cine sunt Eu, că de multă vreme locuiesc în locul acesta». Deci Leon a făcut precum i-a poruncit lui glasul acela, şi a văzut orbul. Şi după proorocirea Maicii Domnului, peste puţină vreme a stătut Leon, împărat. Şi a zidit acolo, la acel izvor, el, întâia biserică, cu cheltuiala sa”, (Penticostar, 1841).
De-a lungul timpului, în acest sfânt locaş, aflat în vechiul cartier Vlaherne din Istanbul, s-au întâmplat şi se petrec numeroase minuni pentru cei care vin şi se roagă cu credinţă.