Cum se negocia, cu banii jos, ELIBERAREA INTERLOPILOR. Şapte persoane reţinute de procurori în acest dosar

12 Iun 2015
Cum se negocia, cu banii jos, ELIBERAREA INTERLOPILOR. Şapte persoane reţinute de procurori  în acest dosar
Procurorii DNA au dispus reținerea a șapte persoane în dosarul privind trafic de influență pentru eliberarea unor membri din clanurile Cămătarilor și Udilă, acestea urmând să fie prezentate vineri la Curtea de Apel București cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile. 

SLĂVILĂ VERONICA, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- trafic de influență (4 infracțiuni) și
- complicitate la trafic de influență (2 infracțiuni).

CIOBĂNICĂ CLAUDIA, cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

UDILĂ LICUȚĂ
, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
- cumpărare de influență (2 infracțiuni).

NIȚĂ MARINA și ZAHARIA CONSTANTIN VALENTIN
, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
-complicitate la trafic de influență și
-complicitate la cumpărare de influență.

UDILĂ TUDORIȚA,
cu privire la săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență.

BAGOLI PETRICĂ BOGDAN, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență.


CARE SUNT ACUZAŢIILE PROCURORILOR


DNA precizează într-un comunicat de presă că, în perioada martie 2013-august 2014, Veronica Slăvilă, direct sau indirect, beneficiind și de complicitatea celorlalți inculpați, a pretins mai multe sume de bani de la mai multe persoane, creându-le acestora impresia că ar avea influență, fie personal, fie prin intermediari, asupra unor magistrați din cadrul Tribunalului București (TB), respectiv Curții de Apel București (CAB).  Procurorii susțin că, în intervalul iulie- august 2014, Slăvilă a pretins și a primit, în două tranșe, în mod indirect, prin intermediul unui avocat, 40.000 de euro (prima tranșă în cuantum de 30.000 de euro, iar cea de-a doua tranșă de 10.000 de euro) de la Licuță Udilă, promițând în schimb că va interveni, printr-o altă persoană, pe lângă un judecător din CAB, în sensul înlocuirii măsurii arestului preventiv, dispusă de TB față de o rudă a acestuia, cu o altă măsură. În acest caz, pretinderea și oferirea banilor au fost înlesnite de către Marina Niță.

În același scop, în august 2014, Veronica Slăvilă a înlesnit pretinderea, de către inculpata Ciobănică, în mod indirect a sumei de 30.000 de euro de la același inculpat, au constatat anchetatorii. DNA arată că aceeași inculpată, în intervalul iunie-iulie 2014, a pretins, în mod indirect, prin Bagoli, 40.000 de euro, de la Licuță Udilă, iar, în intervalul martie- august 2013, a pretins 50.000 de euro de la o altă persoană, cercetată în stare de arest preventiv, promițând că va interveni printr-un intermediar, pe lângă judecătorii TB și CAB, pentru a fi pusă în libertate.
Procurorii au mai reținut în sarcina acesteia că, în iulie 2014, a înlesnit aceluiași avocat, să pretindă de la o persoană trimisă în judecată 200.000 de euro asigurându-l că, printr-un intermediar, poate interveni la judecătorul învestit cu soluționarea fondului din TB pentru o soluție favorabilă, iar o lună mai târziu a pretins 50.000 de euro în același scop.

"În august 2014, inculpații Udilă Licuță și Udilă Tudorița au promis acordarea unui împrumut de 10.000 de euro avocatului respectiv, în schimbul finalizării demersurilor efectuate de către acesta, prin intermediul inculpatei Slăvilă, în sensul intervenției pe care aceasta din urmă lăsase să se creadă că o are pe lângă un judecător din CAB, pentru înlocuirea unei măsuri procesuale cu alta mai blândă, față de o rudă a primilor doi. În iulie 2014, în scopul mai sus-menționat, inculpatul Zaharia a înlesnit atât promisiunea și oferirea de către aceeași persoană de sume de bani către același avocat, cât și pretinderea și acceptarea promisiunii de către acesta din urmă că va interveni la judecătorul învestit cu soluționarea fondului cauzei pentru pronunțarea unei soluții favorabile", se mai spune în comunicat.  Sursa citată subliniază că Valentin Zaharia a facilitat discuțiile dintre persoanele respective, context în care îl prezenta pe avocat ca având "relații" la instanțele de judecată. În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane, dintre care una dintre ele este avocat.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră