Fostul director al Institutului Fundeni, Profesorul universitar doctor, Alexandru Oproiu, a declarat, miercuri seară, la Realitatea TV că a ieșit la pensie, în anul 2000, cu 440 de lei pe lună, după 47 de ani de învățământ, 24 de ani în care a fost director și 3.890 zile de gardă.
„Îmi vin mie pensionari, din justiție, cu pensie de 16 mii de lei, pensie! Iar, pe mine, după 47 de ani de învățământ, 24 de ani de director și 3.980 zile de gardă, deci peste zece ani de gardă, am ieșit cu 440 de lei, pe lună, în anul 2000. Îmi pare rău că nu v-am adus decizia de pensie. Este bătăia de joc a întregii societăți. Trebuie ca doctorii să aibă exact același salariu pe care îl au cei care iau primă de stres sub motiv că bagă oameni la închisoare.”, a declarat prof. univ. dr Alexandru Oproiu. “Problema importantă este ca salariul medicilor să devină un salariu care să fie acceptabil. Să poată să trăiască ușor, să poată să se documenteze cu salariul respectiv. De ce se poate da la judecători și la procurori salariile astea imense, cu prima de stres pentru că niciunul are nu are stresul pe care îl are un doctor. Să fim serioși...”