Rusia amplasează bombardiere strategice în Crimeea, împotriva bazei de la Deveselu

22 Iul 2015
Rusia amplasează bombardiere strategice în Crimeea, împotriva bazei de la Deveselu
 Oficialii de la Moscova iau măsuri pentru cazul în care va fi nevoie să neutralizeze scutul antirachetă de la Deveselu.

Astfel, o escadrilă de bombardiere strategice Tu-22M3 cu rază lungă de acțiune urmează să fie desfășurată în curând în Crimeea pentru a consolida unitatea de aviație de atac din peninsulă, relatează Interfax care citează o sursă din cadrul ministerului rus al Apărării.
 
"În acest stadiu, s-a considerat suficientă amplasarea unei escadrile de Tu-22M3 pe aerodromul din Crimeea. Capacitățile sale de luptă vor permite consolidarea semnificativă a acoperirii aeriene în apele Mării Negre și în regiunea riverană. Aceasta este una din măsurile luate ca reacție la instalarea pe teritoriul României a unei baze americane antirachetă. Nu este exclus ca, pe viitor, grupul de bombardiere Tu-22M3 din Crimeea să fie extins la un regiment", a afirmat responsabilul rus, conform Agerpres.
 
Bombardierele strategice de tipul Tu-22M3 sunt destinate pentru a ataca ținte terestre, maritime, în mișcare și obiective fixe, cu rachete ghidate supersonice și cu bombe cu focoase convenționale sau nucleare.
 
Marți, ministerul Apărării din Rusia a anunțat că baza de rachete de la Deveselu, din România, va deveni ținta principală pentru mijloacele de atac rusești în cazul unei agresiuni a SUA împotriva Rusiei. 
 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră