Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat, miercuri, că Guvernul a aprobat un împrumut în valoare de 200 de milioane de euro pe care România l-a contractat de la Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD) pentru finanțarea unui proiect care se va adresa în special elevilor și studenților proveniți din medii defavorizate.
Acordul pentru proiectul care vizează reducerea abandonul şcolar şi creşterea numărul înscrierilor la facultate, de care vor beneficia peste 1,6 milioane de elevi şi studenţi a fost semnat în luna aprilie de vicepreşedintele Băncii Mondiale (BM) pentru Europa şi Asia şi ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici.
Prin acest program se urmăreşte reducerea ratei de abandon şcolar în anii terminali ai învaţământului liceal la 3,5%, creşterea ratei de participare şi de promovabilitate la examenul de bacalaureat la 59% în liceele cu performanţe slabe, creşterea ratei de înscriere în învăţământul superior şi reducerea abandonul şcolar în primul an de facultate.
Practic 200 de milioane de euro vor fi împrumutate de ţara noastră ca să prevenim abandonul şcolar.
România are însă şi fonduri europene care pot fi folosite pentru acelaşi scop. Şi nu sunt puţine. Pentru următorul exerciţiu financiar 940 de milioane de euro vor fi puse la dispoziţia României.
Astfel, potrivit unui răspuns al Ministerului Fondurilor Europene la solicitarea mariustucă.ro, Programul Operational Capital Uman 2014-2020 vizeaza, printre altele, combaterea abandonului școlar si a excluziunii sociale si a fost aprobat de catre Comisia Europeana in data de 25 februarie 2015.
Mai exact, Axa prioritara 4 este cea care vizeaza combaterea saraciei, avand fonduri europene disponibile de 940 de milioane de euro.
Din banii acestia vor fi finantate proiecte in 3 prioritati de investitii sau domenii, in special destinate romilor, printre care si antreprenoriatul social. Banii de antreprenoriat social vizeaza sprijinul pentru entitati de economie sociala in vederea functionarii acestora intr-o maniera sustenabila, arată Ministerul Fondurilor Europene.
Un program similar, în cadrul POSDRU s-a derulat şi între 2007-2013. La întrebarea legată de gradul de absorbţie al acestor bani, ministerul Fondurilor Europene nu a răspuns în cifre clare, a enumerat mai multe proiecte aflate în derulare.