În ultimii ani, referatele procurorilor par desprinse din romane SF. Din ele aflăm despre locurile unde mai marii zilei îşi negociau şpăgile. De la cimitire, la lifturi şi toalete, lista poate continua.
Judecătorul şi discuţiile din toaletă
În aprilie, magistrații de la Curtea de Apel București l-au condamnat pe magistratul Stan Mustață la 10 ani de închisoare. Acesta este acuzat că vindea sentințe judecătorești. Decizia nu este definitivă.
Magistratul acuzat de procurorii DNA că aranja dosare contra unor sume de bani negocia modul în care puteau fi rezolvate dosarele într-o casă conspirativă. În referatul procurorilor se arată că, împreună cu complicii săi, judecătorul vorbea despre cazurile mai importante chiar în toaletela casei respective. Astfel, judecătorul Stan Mustață se ferea de interceptări vorbind în baie, cu apa de la toaletă trasă sau robinetul pornit.
Aranjamentele din lift
Judecătoarele Viorica Dinu şi Antonela Costache au fost trimise în judecată de procurorii DNA, împreună cu alte 21 de persoane, în 5 iulie 2013. Cele două au fost acuzate de luare de mită şi trafic de influenţă pentru soluţii în mai multe dosare, printre care şi cel al lui Dinel Nutu, fost Staicu.
Judecătoarele Costache şi Dinu au discutat despre mita primită pentru rezolvarea favorabilă a unor dosare în lifturile Tribunalului Bucureşti, întrucât ofiţerii anticorupţie le-au spus, în discuţii private, ca în lifturile de aluminiu nu se pot face interceptări, potrivit unor surse judiciare.
Astfel, ofiţerii anticorupţie care mergeau la Tribunalul Bucureşti pentru a cere mandate de arestare preventivă în alte cauze, dar care erau însărcinaţi şi cu anchetă în cazul judecătoarelor Viorica Dinu şi Antonela Costache, îi spuneau acesteia din urmă că în lifturile capitonate cu aluminiu sau cu tabla nu pot fi făcute interceptări cu sistemele tehnice deţinute la ora actuală, au declarat surse judiciare.
Totodată, judecătoarea Antonela Costache ar fi aflat în acelaşi mod ca nu ar putea fi interceptată dacă ar deţine un telefon mobil de generaţie veche. Prin urmare, cele două judecătoare şi-ar fi achiziţionat astfel de telefoane mobile pentru a se feri de o presupusă ancheta.
Negocierile din cimitir
Fostul ministru al Finanţelor, Darius Vâlcov, este arestat din 2 aprilie în dosarul în care este acuzat că a efectuat operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţia de primar, senator şi ministru.
Vâlcov s-ar fi folosit de informaţiile obţinute când a ocupat cele trei funcţii pentru a sprijini o firmă de cadastru, una de contabilitate şi un birou de avocatură, deţinute de fostul ministru al Finanţelor, dar administrate prin interpuşi.
Potrivit referatului DNĂ, Darius Vâlcov a primit "comisionul" în pungi de plastic, banii fiindu-i daţi în tranşe cuprinse între 400.000 şi un milion de lei, suspecţi din dosar afirmând că au fost situaţii în care s-au întâlnit cu Vâlcov chiar şi în cimitir.
Negocierile din SPA
Dragoş Băsescu, fiul lui Mircea Băsescu, fratele fostului şef al statului este sub control judiciar. Acesta este acuzat de trafic de influenţă.
Potrivit DNA, în martie 2014, Dragoş Băsescu i-ar fi cerut unui om de afaceri bani pentru a-l scăpa de un dosar penal instrumentat de DIICOT. Surse judiciare susţin că Dragoş Băsescu s-ar fi întâlnit cu respectivul om de afaceri la un spa, unde i-a dat acestuia un slip de baie şi au intrat în saună pentru a discuta.
Sursele citate susţin că Dragoş Băsescu ar fi cerut mită de un milion de euro mascata sub forma unui contract fictiv de consultanţă pe doi ani ce ar fi trebuit semnat intre omul de afaceri vizat de dosar şi firma de consultanţă KPMG. E neclară legătura între KPMG şi Dragoş Băsescu, care la rândul său are o firmă de consultanţă.