Româncă în Turcia: ”Dormim pe câmp. Nu mai avem nimic. Trebuie să mergem pe jos 220 de km ca să ne salveze autoritățile”

07 Feb 2023
Româncă în Turcia: ”Dormim pe câmp. Nu mai avem nimic. Trebuie să mergem pe jos 220 de km ca să ne salveze autoritățile”

Cutremurele din Turcia și Siria au lăsat în urmă un adevărat dezastru. Peste 15.000 de decedați, zeci de mii de răniți, iar căutările continuă. Cu toate eforturile depuse de autorități și salvatori, scad șansele de a găsi oameni în viață sub dărâmături. Cei care au reușit să supraviețuiască cutremurelor, se luptă cu frigul, foamea și lipsa posibilității de a fi salvați. Mihaela Ayaz, o româncă sinistrată în Turcia, în apropiere de Adana, împreună cu cei doi copii ai săi, a intervenit telefonic la Antena 3 CNN, unde a povestit prin ce trece de trei zile, de când sud-estul Turciei a fost afectat de două mari cutremure și numeroase replici:

„Suntem pe un câmp și acum 10 minute iar a fost cutremur. Am doi copii de 10 și 11 ani. Mai sunt și alți cetățeni turci, ei ne-au luat lângă ei. Nu avem unde să mergem, este foarte frig, nu avem de mâncare și nici apă. Ne-au contactat cei de la Ambasada României și ne-au spus să încercăm să ajungem în Adana, iar de acolo statul ne oferă un avion pentru a fi transportați.

Mergem pe jos, că nu avem cum altfel. Sunt la 220 de kilometri de Adana. Cred că ăsta ne e sfârșitul. De luni dimineața de la ora 4, când a fost primul cutremur, suntem afară. Copiii au dormit pe câmp, avem o jachetă, o pun jos și acolo dormim. Nu avem unde să ne ducem, nu avem pe nimeni“, a spus, în lacrimi, femeia.

„Nu se poate odihni nimeni, pentru că din jumătate în jumătate de oră sunt replici. Nu avem cum! Rudele mele sunt la o distanță foarte mare, sunt bine. Eu nu sunt nici încălțată, ciorapii mei i-am dat la copii. Băiatul cel mare rămăsese sub dărâmături și abia a doua zi a fost scos. Dumnezeu nici la cel mai mare dușman să nu dea așa ceva“, a spus femeia.

„Să reiterăm acest sprijin disperat al dumneavoastră către autoritățile române“, a replicat, profund afectată de situația femeii, jurnalista Ana Iorga.

„Ambasada României știe de noi, ei au încercat să ia legătura și cu alte persoane, dar drumurile fiind foarte rele și închise, nimeni nu se apropie. Numai anumite echipaje pot intra în orașe, pentru că sunt foarte mulți morți. Nu se poate intra din cauza morților care sunt pe asfalt. Sunt foarte multe clădiri care s-au făcut una cu pământul. E plin de cadavre pe străzi“, a spus femeia, după care a izbucnit în lacrimi, după care a spus că „nu am mai mâncat de aseară. Am avut o pâine și am împărțit-o“.

„Credeți-mă că nu am puterea să mai vorbesc. Seara e foarte frig. Suntem în jur de 60 de persoane, dintre care sunt vreo 30 de copii, unii sub un an. Suntem singurii români. Așteptăm și poate se va face ceva“, a adăugat femeia.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră