Fiica fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adina Duicu, a avut asupra sa, în timpul ultimei probe a bacalaureatului, un telefon mobil, acesta fiind motivul altercaţiei produse, vineri între un poliţist şi membrii familiei elevei, din faţa Colegiului Tehnic „Dierna" din Orşova. Imediat după incident, fata a mărturisit revoltată că a fost percheziţionată şi că asupra sa nu s-a găsit nimic. În schimb mama Adinei Duiu şi mai revoltată de situaţia în care a fost pusă fiica sa, l-a sgâriat şi l-a muşcat pe poliţistul de caz. Fănică Cercel, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, a declarat pentru site-ul mariustuca.ro. că, în momentul ieşirii din sala unde susţinuse proba de chimie a examenului de bacalaureat, Adina Duicu, fiica lui Adrian Duicu, fost preşedinte al CJ Mehedinţi- aflat momentan sub control judiciar- cu privire la care există suspiciuni că ar fi fraudat proba, a refuzat să fie percheziţionată corporal. Anchetatorii au reuşit să o verifice abia după aceasta i-a dat mamei sale telefonul mobil pe care îl avea ascuns sub tricou.
„Da, mă rog multă lume a făcut, voit sau nu confuzie apreciind că, în momentul ce există un proces-verbal în care se precizează că nu a avut nimic supra ei a fost oarecum din mânecă acest telefon. Realitatea este că fata îl avea asupra sa când a ieşit din sala de examen, a fost condusă în cancelarie şi i s-a cerut să predea telefonul pentru că, era evident, se observa era ascuns sub tricou. A refuzat. I s-a spus că dacă refuză va fi percheziţionată. A solicitat prezenţa unui apărător. A fost întrebată dacă există vreo persoană în apropiere din familie ca să fie anunţată pentru a contacta un apărător. A susţinut că nu este nimeni din familie şi a cerut permisiunea să meargă la maşină susţinând că acolo are telefonul mobil. I s-a permis şi acest lucru. Însoţită de poliţist şi de un membru din comisie, s-au deplasat la maşină, acolo unde era şi mama fetei şi sora fetei. În momentul in care s-au apropiat de maşină l-a scos de sub tricou, şi l-a dat maică-sii“, a precizat procurorul Cercel.
Acesta a mai povestit pentru site-ul nostru că, poliţistul care se ocupa de percheziţionare a fost zgâriat şi muşcat de mama, respectiv sora fetei. „Poliţistul a intervenit şi a luat telefonul, situaţie în care mama fetei l-a muşcat de mână, l-a zgâriat pe ochi, mă rog, a intervenit şi sora elevei şi l-a pălmuit. După care, a fost de acord cu perchetziţia, nu a mai solicitat niciun apărător şi în mod evident nu mai avea nimic să influenţeze ancheta. Aceasta este explicaţia în care este precizat că nu s-a găsit nimic asupra ei.“, a mai precizat interlocutorul nostru.
Dosarul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi în care se fac verificări cu privire la posibila fraudare a exeamenului îşi urmează cursul pentru a se stabili dacaă au fost sau nu fraude, iar dosarul pentru infracţiunea de ultraj va fi soluţionat de parchetul de pe lângă judecătoria orşova care estre competent în această speţă
Soţia lui Duicu ar fi zgâriat un poliţist
Reamintim că soţia şi fiica cea mare a fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu, sunt audiate la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi după un scandal iscat în faţa unui liceu din Orşova, potrivit Digi 24. Fiica lui Adrian Duicu a susţinut astăzi ultima probă la bacalaureat - mai exact, la chimie- şi, la ieşirea din sală, a fost aşteptată de un procuror şi un echipaj de poliţie care investigau o posibilă fraudă. Mama fetei s-a opus ca tânăra să fie percheziţionată şi a agresat un poliţist. Ea poate fi acuzată de ultraj. Procurorii au deschis dosar penal pe numele fiicei lui Adrian Duicu pentru fraudă. Potrivit unor informaţii apărute în presa locală, tânăra ar fi copiat la examen cu ajutorul unui dispozitiv hands-free.
Ce spune Adrian Duicu
Pe de altă parte, Adrian Duicu spune că este vorba despre un dosar penal de abuz în serviciu, in rem, și că fiica sa a fost percheziționată și nu avea asupra ei niciun dispozitiv. El a mai spus că cel care s-au comportat abuziv a fost un polițișt care a agresat-o pe soția sa, iar fiica cea mică, neobișnuită cu un astfel de comportament, a sărit să-și apere mama. Adrian Duicu a mai spus că este vorba despre „o înscenare” și „un joc murdar”. Fostul preşedinte al CJ Mehedinţi, Adrian Duicu, se află sub control judiciar din luna aprilie a acestui, fiind cercetat într-un dosar de corupţie. Adrian Duicu a fost trimis în judecată la sfârşitul lunii iulie 2014 de procurorii anticorupţei care îl acuză de mai multe infracţiuni de corupţie, printre care trafic de influenţă, cumpărare de influenţă şi dare de mită.
Directoarea i-ar fi dictat răspunsurile prin handsfree
Surse din interiorul liceului au dezvăluit, pentru presa locală, că persoana care îi dicta răspunsurile Adinei Duicu prin telefon era chiar fosta directoare a unităţii de învăţământ, Mirela Stoenel. Mai mult, pentru a nu se afla, camerele de supraveghere din sala în care s-a aflat fiica social-democratului ar fi fost oprite. Profesorii au anunţat autorităţile, motiv pentru care, la faţa locului au venit să verifice, un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Judeţean Mehedinţi şi un poliţist de la IPJ Mehedinţi. La ieşirea din liceu, cei doi au fost opriţi de soţia lui Duicu şi fiica cea mică, revoltate că aceştia au venit să investigheze posibila fraudă. Purtatorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Judeţean Mehedinţi, Fănica Cercel, a declarat că poliţistul a fost agresat de soţia lui Duicu.La Parchetul de pe lângă Judecătoria Orşova s-a declanşat o anchetă care verifică incidentul, în urma căreia, soţia lui Duicu ar putea fi acuzată de ultraj, deoarece l-ar fi îmbrâncit pe poliţist în momentul în care acesta a vrut să verifice dacă fiica sa avea asupra ei aparate de tip handsfree.