Pentru acest demers are un dosar gros, cu toată activitatea desfășurată, trecută în rapoarte de lucru semnate și parafate de superiorii săi. Și asta nu mai e legendă. Ce vrea Popa? Fiind comandor în rezervă, dorește să fie avansat onorific la un grad superior. Atât. Fără să pretindă nici un leu în plus la pensie (acest aspect este menționat și întărit în fiecare cerere a lui). E o mândrie a lui de oltean, mai ales că, după cum spune, conform legii 80/95, art. 64, îndeplinește toate condițiile pentru acest demers.
Doar că, de ani de zile, nu-l bagă nimeni în seamă, funcționarii statului n-au ochi să-i citească dosarul, Ministerul de Interne n-are urechi să-i audă plângerile. Așa că, ce credeți că face Nicolae Popa în acest moment? Protestează în fața Palatului Cotroceni, după ce a primit aprobările necesare de la Primăria Capitalei. Evident că, în afară de trecători și de reporteri de pe la gazetele din București, în continuare nu-l bagă nimeni în seamă. Ce spune comandorul?
„Am venit acum pentru aceleași doleanțe ca și anul trecut, când am protestat în noiembrie și decembrie. Am cerut înaintarea la gradul următor, conform legii 80/95, art. 64, fiindcă îndeplinesc toate condițiile pentru a fi înaintat în grad, fără să fiu plătit cu ceva în plus. Ultimul motiv pentru care mi-au respins dosatul, motiv cuprins într-o adresă, este că n-am mai făcut nimic de când am fost trecut în rezervă. Dar din contră, după ce am fost trecut în rezervă am fost consilier municipal la Consiliul Local al Municipiului Orșova.
Apoi am fost directorul Poliției Comunitare (4 ani) de pe lângă Primăria Municipiului Caransebeș, având în subordine și Serviciul Ordine Publică și Serviciul Pază, unde aveam de supravegheat toate barajele din județ. În plus, am și activități culturale: fac parte din Uniunea Scriitorilor Români, Asociația „Luceafărul” din Timișoara, participând la multe simpozioane. Ce să mai fac altceva?
Sunt ignorat și nedreptățit deși am adus statului 88 de miliarde lei vechi, am reținut 1432 de infractori, 553 de tone de combustibil, 742 de motoare, 843 de ambarcații, am împușcat 74 de motoare în acțiunile mele, de 12 ori mi-au dat foc la ambarcațiunile mici, unde eram eu și un subofițer, de 7 ori mi-au dat foc la navele mari, de 3 ori am avut clavicula ruptă, de 2 ori operat de sept nazal la Craiova, la Spitalul Militar și de 4 ori mi-au incendiat apartamentul. Ce mai îmi cer?”
În fața statuii „Leu”, peste drum de Palatul Cotroceni, pe trotuar, Nicolae Popa, îmbrăcat în uniforma de comandor, protestează până pe data de 26 februarie a.c., până când are aprobare de la Primărie. Așteaptă un răspuns lângă cele patru pancarte cu lozinci, de fiecare fiind legat un drapel tricolor.
Cetățeni curioși intră în vorbă cu el, iar comandorul e silit, dar și bucuros, să repete povestea activității sale și refuzul autorităților de a-i aproba ce i se cuvine. Ce va face dacă protestul său nu va avea, din nou, nici un efect? Păi, cum ce? Va lua aprobări și va veni iarăși „la datorie”. ”Voi lupta până la capăt!”, este mesajul său ostășesc.
