Reuniţi la Luxemburg, sâmbătă de dimineaţă, miniştrii afacerilor externe din Uniunea Europeană a trebuit să abordeze problema crucială a primirii refugiaţilor şi « asta nu este uşor » a precizat în cadrul unei conferinţe de presă, înaltul reprezentant Federica Mogherini (şefa diplomaţiei europene). « Discuţia a fost dificilă, dar îmi păstrez speranţa şi, în orice caz, nicio ţară nu-şi poate face iluzia că nu o priveşte această situaţie", a precizat Mogherini, citată într-un articol publicat azi în Le Monde. Reuniunea de la Luxemburg are loc pe fondul unui climat tensionat din cauza polemicilor persistente între ţări încă afectate de ultimele evenimente : sosirea în Austria şi în Germania a mii de refugiaţi veniţi din Ungaria şi reafirmarea de ţările grupului de la Vişegrad (Cehia, Polonia, Ungaria şi Slovacia) a opoziţiei lor la ideea obligaţiei de a asigura o justă repartizare a cererilor de azil între cele 28 de ţări ale UE. « Mă aşteptam la cei mai rău », a comentat ministrul Luxemburgului, Jean Asselborn, care prezidează această reuniune. Jean Asselborn a reamintit că ţările din estul Europei au beneficiat în trecutul apropiat de solidaritatea celorlalţi europeni. Jean Asselborn s-a referit la situaţia din Ungaria şi la măsurile restrictive adoptate de guvernul Orban.
Întâlnire informală
Întâlnirea de la Luxemburg este una informală, ceea ce înseamnă că nu se vor lua decizii, dar, dacă este posibil, se vor apropia punctele de vedere într-un moment în care criza refugiaţilor este pentru unii la început şi în care europenii trebuie să dea dovadă de coerenţă înaintea dezbaterilor asupra reformei şi unificării dreptului la azil, eventuala revizie a acordurilor de la Dublin.
Jean-Claude Junker, preşedintele Comisiei Europene, trebuie să prezinte propunerile sale, miercuri, 9 septembrie, la Strabourg. Miniştrii de interne se reunesc în data de 14 septembrie la Bruxelles, iar şefii de state şi de guverne se vor întâlni, probabil, la jumătatea lunii octombrie. Dar Austria şi deputaţii ei europeni solicită o reuniune de urgenţă înaintea acestei date.
Înainte reuniunii din acest week-end, miniştrii fracez, german şi italian ai Afacerilor Externe i-au scris lui Mogherini, solicitând o acţiune viguroasă privitoare la această criză « fără precedent ».
Potrivit Mogherini, referitor la această întâlnire a miniştrilor Afacerilor Externe, nu a existat sentimentul din partea tuturor delegaţiilor că au intenţia de a aprofunda această problemă,chiar dacă « nu trăim o situaţie de urgenţă, ci o criză de durată ».