Opt persoane, între care doi copii, au fost rănite într-un accident rutier produs în această dimineaţă, pe DN 1, în zona centurii de vest a municipiului Ploieşti. Potrivit Centrului Infotrafic, incidentul s-a produs după ce două autovehicule s-au ciocnit între ele, unul dintre acestea fiind proiectat într-o altă maşină.Potrivit primelor informaţii de la faţa locului, accidentul a avut loc la ieşire din Ploieşti către Braşov, iar de vină ar fi un şofer care a încercat să intre pe drumul naţional fără să acorde prioritate unei maşini care circula regulamentar pe centura de vest a Ploieştiului, cele două maşini intrând în coliziune, au declarat reprezentanţi ai Inspectoratului de Poliţie Prahova. În urma impactului, una dintre maşini a fost proiectată în alt autovehicul.
Opt persoane, între care doi copii cu vârste de şase ani, respectiv zece ani, au fost rănite. Toate cele opt victime urmează să fie preluate de către echipajele medicale şi transportate la unitatea de primiri urgenţe a Spitalului Judeţean din Ploieşti.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că în judeţul Prahova, pe Centura de Vest a municipiului Ploieşti traficul rutier a revenit la normal.