Firma Petrotel Lukoil SA Ploiești a făcut mai multe tranzacții cu companii offshore controlate de persoane aflate sub sancțiuni impuse de Uniunea Europeană.
De asemenea, livrările către alte societăţi decât cele din cadrul grupului reprezintă 7,8%, „fiind efectuate în proporţie covârşitoare către societăţi tip off-shore, societăţi care au fost înregistrate în paradisuri fiscale...“
„Un alt mecanism identificat în relaţiile comerciale ale SC PETROTEL LUKOIL SA, este tranzacţionarea cu entităţi înregistrate in jurisdicţia off-shore şi care sunt controlate de persoane faţă de care există un regim sancţionator impus la nivelul Uniunii Europene. În ceea ce priveşte fondurile obţinute din aceste tranzacţii comerciale, se conturează ipoteza că sunt amestecate cu fonduri ilicite şi ulterior externalizate în cea mai mare parte către entităţile afiliate SC PETROTEL LUKOIL SA.
Datele financiare disponibile în legătură cu transferurile externe efectuate de PETROTEL LUKOIL sau în beneficiul acestei societăţi prezintă, pentru perioada 2003-2014 indică plăţi/viramente externe de 15.586.346.461 euro şi încasări externe de 11.277.752.032 euro“, scriu procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești în rechizitoriu.
Procurorii ploieșteni susțin că „este evident că S.C.Petrotel Lukoil S.A. nu şi-a stabilit ca obiectiv să realizeze profit în România, acesta fiind externalizat atât către societăţile din cadrul grupului cât şi către mai multe societăţi off-shore“.
„Această situaţie nu face altceva decât să întărească opinia că în fapt politica de afaceri practicată de S.C.Petrotel Lukoil S.A. a fost aceea de a transfera profitul din activitatea de producţie către entităţi din cadrul grupului neînregistrate pe teritoriul României, cu scopul vădit de a nu constitui şi datora statului român impozite şi taxe sub forma de impozit pe profit“, notează procurorii, potrivit româniacurata.ro
Mai mult, un TVA de 6,1 miliarde de lei noi, pentru perioada 2008-2014, a fost amânat la plată de statul român.
Cei trimiși în judecată riscă foarte mulți ani de închisoare. Procurorii îi acuză pe cei din conducerea Lukoil de comiterea unor infracțiuni de sute de ori. De exemplu, directorul Bogdanov Andrey Iurevici are nu mai puțin de 571 de acte materiale, însă toți au cel puțin 200-300 de acte materiale.
Ancheta în acest dosar uriaș nu este finalizată în totalitate. Procurorii au disjuns cercetările împotriva altor 42 de firme ce vor fi cercetate pentru evaziune fiscală și complicitate la spălare de bani.