A fost ultimul rege adevărat pe care l-a avut România, preţ de aproape un secol, şi şi-a păstrat aura de demnitate şi aerul suveran indiferent la câte lovituri l-a supus viaţa, istoria şi oamenii. Din această zi, fizic, Majestatea Sa nu mai fiinţează. Dar va rămâne duhul său să amintească norodului ţării ăsteia (parcă prea urgisită în veac!) şi lumii întregi din ce neam de regi se trage, regi providenţiali pentru România, regi care au trasat coordonatele geografice şi istorice ale României de acum.
Şi-a respectat şi a iubit atât de mult poporul său, naţia română, care n-a apucat să-l cunoască (datorită îndoctrinării comuniste), făcând neîncetat lobby pentru ţara sa de când a fost obligat să abdice şi până în ultima clipă, încât i-a iertat şi acceptat până şi pe cei care l-au hulit în senina lor ignoranţă şi pe cei care l-au întors din drum în câteva rânduri , după 1990 ( după atâţia ani de exil!), când vroia numai să păşească din nou pe pământul unde s-a născut.
Scriam cândva că nu eram născut când Majestatea Sa purta, cu un aer juvenil, uniforma militară. Că mi-e dor de acea Românie pe care n-am cunoscut-o fizic, senzorial, ci numai din cărți, filme, documentare, povestiri, sau din muzica epocii. Că de România de azi nu mi-e dor. Că nici dacă aș fi plecat să lucrez printre străini și tot nu mi-ar fi dor. Nu are nimic din Micul Paris de atunci.
Că vreau să mănânc momițe, măduvioare și să beau un șpriț rece la o cârciumioară la șosea, unde să simt ce frumoasă este viața când m-apucă dimineața, vreau să cânt „Hai, coșar, coșar!” și vreau să-i spun frumoasei Zaraza ce mult am iubit-o. Nimic în ţara asta n-a mai fost aşa din acea perioadă.
Azi, nici cel care mai putea reprezenta faza ultimă a acelei perioade nu mai există. Majestatea sa a plecat la ceruri, să întregească pleiada strălucitoare a regilor României Moderne. Puteam să-l iubim mai mult, dar n-am făcut-o. Poate încercăm acum, într-un ceas de luciditate dictat de însăşi realitatea care ne înconjură, realitate care-i striveşte pe cei mai mulţi dintre noi, să ne plecăm pentru o clipă frunţile. Majestatea Sa, Regele Mihai I al României, merită cu prisosinţă asta! Dumnezeu să te odihnească, Majestate! Rămas bun!
