La şedinţa Comitetului Executiv al PSD de la începutul săptămânii trecute, social-democraţii au discutat despre comasarea DIICOT cu DNA, prin desfiinţarea celei din urmă, potrivit unor surse care au participat la discuții. La scurt timp după apariția acestei informații în spațiul public, Laura Codruța Kovesi declara la interviurile Adevărul live că, dimpotrivă, ea a solicitat Guvernului suplimentarea numărului de procurori și că nu a primit niciun răspuns.
Avertismentul PSD
„A fost o propunere de a avea în vedere la pachetul de legi care modifică Codul Penal şi Codul de Procedură Penală şi comasarea DNA cu DIICOT. În consecinţă, DNA să dispară. Victor Ponta nu era în sală în acel moment. Era la Comisia Juridică la audieri. Nu s-a supus nimic la vot. Ideea nu a mai fost reluată când a apărut premierul“, au declarat surse participante la şedinţa PSD.
Avertismentul DNA
"Avem 7.000 de dosare în care lucrează 86 de procurori", a declarat procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, într-un interviu pentru Adevărul.
"N-am primit nici până în ziua de astăzi. Cei care ne critică pentru că avem dosare vechi ar putea să facă o majorare a schemei de personal, să primim 50 de procurori şi să mai redistribuim din dosare. Vă dau un exemplu: procurorul care are dosarul Microsoft-EADS mai are 100 de dosare în fişet. Şi noi nu avem în DNA dosare din acelea simpluţe, care pot fi finalizate în două zile. Efectiv, resursele noastre umane sunt insuficiente pentru a putea rezolva aceste dosare. Anul trecut a fost cel mai mare număr de dosare soluţionate vreodată de procurorii DNA, 4.500. Cu toate acestea, începutul de an ne-a prins cu 4.000 de dosare pe stoc. Deci noi, dacă un an de zile n-am înregistra dosare, am putea să terminăm stocul. Dar nu se poate, pentru că la noi în fiecare zi vin plângeri, vin denunţuri. Avem cu 500 de dosare mai mult decât anul trecut", a susținut Kovesi.