Sindicatul Lucrătorilor Poștali din România organizează, marți, între orele 11.00 - 12.00, un pichet de protest în fața sediului Ministerului Finanțelor. Sindicaliștii sunt nemulțumiți de faptul că nu a fost aprobat bugetul de venituri și cheltuieli al Companiei Naționale Poșta Română pentru 2015.
'Protestul este motivat de refuzul unui subordonat din Ministerul Finanțelor Publice — directorul general Ioan Raceu — de a aviza capitolul cheltuieli salariale din bugetul de venituri și cheltuieli pe 2015 al CN Poșta Română, cheltuieli salariale pe care același director general le-a avizat favorabil în 2014', se menționează într-un comunicat al sindicatului.
Potrivit sursei citate, acest refuz are ca efect neaprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al CN Poșta Română pe 2015, 'fapt care a determinat Consiliul de Administrație al CN Poșta Română să ia în calcul impunerea a două zile neplătite lunar, timp de șase luni, ceea ce reprezintă o diminuare cu 10% a salariului pentru 25.000 de salariați din Poșta Română'.