Dupa intalnirea cu patronatele din turism, premierul Ponta crede ca o solutie in aceasta zona a economiei nationale o reprezinta introducerea unui impozit unic pe camera sau loc de cazare, modalitate de lucru care ar duce la o colectare mai rapida.
"S-a propus aici și vom analiza această opțiune, de introducere a unui impozit specific pentru turism, pe cameră sau pe loc de cazare, plafonat până la o cifră de afaceri de cinci milioane de euro. Această decizie ar duce la debirocratizare, ar crește gradul de conformare la plata impozitelor și implicit colectarea, ar face mai simplu de plătit taxele și controale mai puține", a spus Ponta la finalul intalnirii.