Filmată din avion, autostrada Sebeş - Turda pare să prindă contur. Lucrările au fost demarate pe doar doua secţiuni, dar autorităţile anunţă că sunt în grafic.
Autostrada Sebes – Turda are 70 de kilometri şi a apărut ca o concesie pentru România – posibilitatea de a atrage mai multe fonduri europene. Cei 70 de kilometri au fost împărţiţi în patru loturi, având programe diferite de finanţare. Astfel, pe două tronsoane banii sunt alocaţi din programul POS-T 2007-2013, iar celelalte două tronsoane au fost aprobate pe finanţare POS-T 2013-2020.
-Lot 1 – 17,0 km de la intrarea pe autostrada in Sebes pana la Paraul Iovului, constructori: asocierea SC Impresa Pizzarotti & C SpA – SC Pomponio SRL. Cost: 541.739.137 lei fara TVA
-Lot 2 – 24,3 km de la Paraul Iovului pana la intrarea in Aiud; constructori: asocierea Aktor SA – SC Euroconstruct Trading SRL. Cost: 549.332.494 lei fara TVA.
-Lot 3 – 12,5 km de la intrarea in Aiud pana la nodul de la Decea, constructori: asocierea Tirrena Scavi SpA, Societa Italiana per Condotte d’Acqua S.p.A. Cost: 420.511.921 lei fara TVA
-Lot 4 – 16,3 km de la nodul Decea pana in Turda, constructori: asocierea Porr Construct SRL, Porr Bau GmbH. Cost: 470.004.894 lei fara TVA
Proiectul cuprinde constructia a 25 poduri, 55 pasaje și a 7 noduri rutiere.
Valoarea totala a lucrărilor este de circa 500.000.000 de euro, din care contributia Comisiei Europene prin Fondul de Coeziune este de 85% din valoarea totala eligibila a proiectului, iar diferenta de 15% din valoarea totala eligibila a proiectului este asigurata prin bugetul de stat.
Loturile 3 şi 4 ar trebui finalizate în iunie 2016. pentru loturile 1 şi 2, termenul de finalizare ar fi anul 2017.