"Afaceri" de corupţie în familie: Primarul din Tulcea rămâne în arest preventiv. Soţia, sub control judiciar

06 Iun 2015
Primarul municipiului Tulcea, Constantin Hogea, va rămâne în arest preventiv pentru 30 de zile, după ce magistraţii Curții de Apel Galați i-au respins edilului contestaţia.

Conform DNA, primarul Constantin Hogea este acuzat de luare de mită de la administratorului unei societăți comerciale, Constantin Cornel Georgescu, plasat sub control judiciar pentru dare de mită, informează agerpres.ro

Tot sub control judiciar se află şi soţia primarului tulcean, acuzată de complicitate la luare de mită.

Potrivit procurorilor, Constantin Hogea a semnat şi eliberat, alături de alţi doi funcţionari ai Primăriei, pentru o firmă administrată de inculpatul Georgescu Cornel Constantin o autorizație de construire a unui bloc de locuințe situat în imediata apropiere a unor obiective cu regim special, fără a se fi obținut avizele prealabile de la Ministerul Justiției și Ministerul Apărării Naționale, conform legislației în vigoare, primarul primind, cu titlu de mită, un apartament cu trei camere situat în acel imobil, ocupat în prezent de fiica sa.

În acest dosar, cei doi funcţionari ai Primăriei, secretarul, respectiv arhitectul-şef, sunt acuzaţi de abuz în serviciu.
 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră