Primarul suspendat al Iaşului, Gheorghe Nichita, a anunţat miercuri, într-o conferinţă de presă, că se întoarce în fruntea filialei judeţene a PSD.
"Mi-am dat seama de faptul că există o susţinere foarte mare vizavi de a prelua această conducere din nou a partidului şi a-mi face cererea de încetare a a autosuspendării. Văzând faptul că, timp de 10 ani, ca preşedinte al Organizaţiei Judeţene, am construit o echipă, văzând că unii dintre ei astăzi nu înţeleg efectiv ce înseamnă PSD la nivel judeţean şi local, vreau ca această echipă să rămână unită şi să mă întorc în fruntea acestei echipe pentru a avea legitimitatea dată de către conferinţa judeţeană şi pentru a ne pregăti de către bătăliile grele în care urmează să intre PSD", a declarat Nichita.
Acesta s-a autosuspendat în luna mai din funcţiile politice, după ce procurorii DNA au demarat ancheta în care este suspectat de abuz în funcţie.
Astfel, în calitate de primar al Iaşiului, Nichita i-a determinat pe şefii de la Poliţia Locală, dar şi pe alţi funcţionari, să facă verificări în baze de date şi să-i urmărească iubita.