Pe înregistrarea video se vede cum Dănuţ Ciobanu, secretarul Primăriei intră în biroul edilului local pentru a ridica nişte documente. Când iese este întâmpinat de un bărbat voinic, care îi aplică doi pumni. Funcţionarul se retrage într-un colţ, dar individul sare pe el.
Liviu Aioanei, viceprimarul comunei, iese din birou când aude scandalul şi încearcă să îl oprească pe agresor, dar nu reuşeşte. Ionuţ Gospodaru, primarul localităţii, îşi face şi el apariţia pe hol şi încearcă să tempereze starea conflictuală, dar o încasează la rândul lui. Individul violent îi aplică un pumn peste faţă, după care iese nestingherit.
Nimeni nu a intervenit, deşi erau mai multe persoane care au văzut acest lucru. Când părea că totul s-a terminat agresorul revine. După cum se poate vedea pe imagini intră în biroul în care se afla primarul şi viceprimarul, unde stă câteva minute bune. Acolo acesta i-a lovit pe cei doi, după care a ieşit cu mâinile în buzunar.
În tot acest timp individul este doar atenţionat verbal de către alţi consilieri, iar Poliţia nu ajunsese încă la faţa locului. Cel care a pus capăt conflictului a fost până la urmă un consilier local, mai corpolent decât individul agresiv. Văzând ce se întâmplă în biroul edilului intră şi încearcă să îl calmeze pe agresor, dar acesta sare la bătaie. Nu reuşeşte să facă nimic întrucât consilierul îi aplică câteva lovituri şi îl linişteşte.
Cel care a snopit în bătaie conducerea Primăriei este Vasile Croitoru. Individul, împreună cu alţi cetăţeni, au mai făcut în ultimul timp scandal în sediul instituţiei, fapt pentru care Poliţia a fost sesizată de trei ori. Conform NewsPaşcani.com, el acuză că a pierdut subvenţii agricole de la APIA din cauza funcţionarilor, însă în realitate ar fi vrut să încaseze subvenţii pentru nişte terenuri care nu le are în exploatare ori proprietate.