Președintele Curtii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), Dean Spielmann, va primi, vineri, titlul de Doctor Honoris Causa acordat de Universitatea din București, pentru meritele excepționale ale acestuia în construcția unei culturi a protecției și respectării drepturilor omului în Europa.
Ceremonia de conferire a distincției va avea loc în sala "Constantin Stoicescu" a Palatului Facultății de Drept, se anunță într-un comunicat al universității.
"Distincția de Doctor Honoris Causa conferită domnului Dean Spielmann reprezintă modalitatea prin care Universitatea din București își manifestă recunoștința față de meritele sale excepționale în construcția unei culturi a protecției și respectării drepturilor omului în Europa, dovedite în întreaga sa carieră academică și profesională", precizează comunicatul.
Sursa menționată caracterizează cariera președintelui CEDO drept "excelentă", apreciind că Spielmann este o personalitate recunoscută pe plan internațional pentru activitatea sa științifică în domeniul dreptului.
"Dean Spielmann este un jurist emerit care se remarcă prin cariera excelentă și contribuția valoroasă la dezvoltarea viziunii progresiste asupra jurisprudenței drepturilor omului în Europa, îndeplinindu-și în același timp și misiunea de diplomație publică în promovarea rolului important al Curții în sistemul european de protecție a drepturilor omului", se mai arată în comunicat.
Născut la Luxembourg pe 26 octombrie 1962, Dean Spielmann a obținut licența în drept la Universite Catolique de Louvain (1988) din Belgia, apoi masteratul în drept internațional în 1990 la Cambridge University. Parcursul său profesional include activitățile judiciare de la CEDO, activitățile în calitate de avocat și membru în diverse comisii consultative de experți, precum și activitățile desfășurate ca profesor invitat la diferite instituții prestigioase din Europa și valoroase activități științifice, se mai menționează în comunicatul Universității din București.