Premiile Brâncoveanu își refac trofeul

15 Mar 2018
Premiile Brâncoveanu își refac trofeul

Pentru a alege un nou concept al trofeului care recunoaște anual meritele protagoniștilor culturii române, Fundația Alexandrion a lansat la începutul acestei săptămâni un concurs deschis artiștilor de toate vârstele, scrie cotidianul.ro.

Cum greutatea trofeului oferit până acum s-a dovedit o problemă pentru unii câștigători, dar și pentru serviciile vamale atunci când ceremonia decernării trofeelor Brâncoveanu a inițiat seria premierilor internaționale la Londra, organizatorii au anunțat că își doresc să ofere laureaților o lucrare a cărei dimensiune să se încadreze între 30 și 35 de centimetri, în timp ce greutatea sa să fie între 2 și 2,5 kilograme.

Nawaf Salameh, președintele fundației Alexandrion, organizația din spatele Premiilor Constantin Brâncoveanu, a arătat că dorința sa secretă este ca un necunoscut să câștige concursul pentru noul trofeu.

Președintele filialei Critică din Uniunea Artiștilor Plastici, Doina Mândru, este președintele juriului care va alege câștigătorul din propunerile care se pot face până la data de 15 mai 2018. 

Sculptorul Mircea Roman, artistul Ștefan Râmniceanu, scriitoarea Magda Cârneci, președintele PEN Club România, istoricul Ion Scurtu, Ioana Vlasiu de la  Institutul de Istoria Artei și istoricul Narcis Dorin Ion, managerul Muzeului Național Peleș, vor juriza alături de rectorul Universității Naționale de Arte București, Cătălin Bălescu.

Câștigătorul concursului, care va primi și suma de 7.000 de euro brut din partea fundației, va fi anunțat pe 18 iunie, pe site-ul Fundaţiei Alexandrion.

Trofeul Constantin Brâncoveanu, descrierea conceptului

– Lucrarea tridimensională trebuie să se încadreze în dimesiunea de 30 – 35 centimetri și să aibă greutatea între de 2,0 și 2,5 kilograme.

– Lucrarea trebuie să fie inspirată din datele biografice și personalitatea Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu, a cărui viață a fost marcată de sacrificiu, în numele credinței, al limbii, culturii române și al poporului său.

– Lucrarea va fi prezentată sub forma unei machete, ce va conține precizarea materialului propus din care va fi realizată lucrarea, și va fi însoțită de fișa tehnică de producție și datele producătorului (producătorilor).

Propunerile trebuie expediate prin curier sau pot fi depuse la sediul Alexandrion Group: Strada Nicolae Grigorescu nr. 19 A, Otopeni – Ilfov, cod poștal 075100).

Perioadă de înscrieri

Lucrările pot fi depuse începând cu data de 13 martie 2018, iar deadline-ul este 15 mai 2018. Dacă sunt trimise prin poștă, data de livrare va fi de asemenea 15 mai2018.

Depunearea lucrărilor va fi însoțită de datele de contact ale autorului.

Rezultatele concursului vor fi comunicate în data de 1 iunie 2018.

Articolul integral, AICI

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră