ULTIMĂ ORĂ. Verificări în cazul FETEI VIOLATE: O echipă a Parchetului General se află la sediul Parchetului Judeţean Vaslui

22 Iul 2015
ULTIMĂ ORĂ. Verificări în cazul FETEI VIOLATE: O echipă a Parchetului General se află la sediul Parchetului Judeţean Vaslui
Informaţii de ultimă oră în cazul fetei din Vaslui violată, în 2014, de şapte tineri din comuna vasluiană Văleni. Potrivit informaţiilor transmise pentru site-ul mariustuca.ro  de către Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei (AID)o echipă a Parchetului General se află la sediul Parchetului Judeţean Vaslui pentru verificări privind instrumentarea acestui caz puternic mediatizat. 

„Având în vedere sesizarea Asociației pentru Implementarea Democrației în cazul fetei violate din Vaslui, Parchetul General ne-a comunicat următoarele:  la nivelul Parchetului General a fost constituită o echipă de procurori care efectuează ample verificări exclusiv pentru acest caz. Amplele informații din mass media au adus elemente noi în acest caz, iar Parchetul General efectuează în acest moment verificări/ control inclusiv la fața locului, la sediul Parchetului Judetean Vaslui“, potrivit AID.  În urma completării anchetei cu rezultatele verificărilor efectuate la fața locului, în decurs de câteva zile concluziile şi eventualele măsuri luate vor fi făcute publice.

Violatorii, în fiecare zi la Poliţia Văleni

Cei şapte tineri din judeţul Vaslui, judecaţi după ce au sechestrat şi violat, în 2014, o tânără de 18 ani sunt obligaţi, de astăzi, să se prezinte în fiecare zi la Poliţia Vaslui pentru a da cu subsemnatul, au confirmat pentru site-ul mariustuca.ro oficiali ai Poliţiei Vaslui.Până acum, aceştia aveau obligaţia de a se prezenta la poliţie doar de patru ori pe săptămână. Măsura a fost dispusă astăzi de conducerea IPJ Vaslui. „După cum ştiţi, până acum, cei şapte aveau obligativitatea de a se prezenta la Postul de Poliţie Văleni de patru ori pe săptămână. De astăzi (n.r. - marţi), trebuie să se prezinte zilnic la postul de poliţie pentru a semna foaia de prezenţă. Pînă acum, toate cele şapte persoane au respectat regulile. În cazul în care nu se respectă măsurile, se propune schimbarea măsurii preventive”, au precizat sursele citate.

Procurorii şi judecătorii care au instrumentat cazul violatorilor, cercetaţi

În plus, surse apropiate anchetei au declarat pentru site-ul nostru că, toţi procurorii şi toţi judecătorii care s-au ocupat de instrumentarea acestui caz, pţnă în această fază, sunt cercetaşi de Inspecţia Judiciară. Asociația pentru Implementarea Democrației (AID) susține că, în urma unei sesizări pe care a depus-o în luna iunie, președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Marius Tudose, a sesizat Inspecția Judiciară în vederea efectuării de verificări în cazul eliberării din arest a celor șapte tineri acuzați că au violat o elevă din Vaslui.

„Ca urmare a sesizării de către Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei (AID) în data de 23 iunie 2015 atât a Consiliului Superior al Magistraturii, cât şi a Parchetului General în cazul celor şapte tineri din Văleni, judeţul Vaslui, care au violat ore în şir o elevă, până ce fata şi-a pierdut cunoştinţa, să se aplece asupra procedurilor şi a ultimei decizii pronunţate şi să verifice legalitatea acestora, în data de 20 iulie 2015, Consiliul Superior al Magistraturii, prin Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Mass Media, ne-a transmis o informare, potrivit căreia, în data de 23 iunie 2015 domnul judecator Marius Badea Tudose, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, a sesizat Inspectia Judiciara în vederea efectuării de verificări potrivit competenţelor. În prezent lucrarea se află în lucru pe rolul Inspecţiei Judiciare urmând ca după finalizarea verificărilor rezultatul acestora să fie analizat de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii. De asemenea, Parchetul General a informat Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei astăzi, 20 iulie 2015 că a dat curs sesizării noastre, s-au efectuat verificări interne la nivelul instituţiei, si în cel mai scurt timp ( cel mult câteva zile) concluziile anchetei vor fi prezentate public. Totodată, în măsura în care vom primi răspunsuri cu privire la soluționarea cazului de către Inspecția Judiciară din cadrul CSM sau de către Parchetul General, Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei le va aduce la cunoștința publicului, rămânând în continuare preocupată de soarta victimelor aflate în această situaţie“, se precizează în comunicatul AID.

Petiţie online pentru arestarea violatorilor

Scandalizaţi de faptă, dar şi de modul cum judecătorii au dat undă verde la libertate celor şapte violatori din Vaslui, autorii unei petiţii online cer să se facă dreptate şi violatorii să plătească pentru fapta lor. Pe site-ul petitieonline.ro a fost pusă scrisoarea „Cerem arestarea celor 7 băieţi violatori din Vaslui“.  „Nu ezitaţi să DISTRIBUIŢI PETIŢIA!! Nu trebuie să stăm fără să facem nimic cand vedem că legislaţia este calcată în picioare de anumiţi judecători.Vreţi o ţară corectă spuneţi-vă părerea!!Părerea noastră contează!Nimeni nu îşi doreşte să fie in situaţia în care a fost respectiva fată!! Iar „ironiile" celor 7 şi ale famililor lor dau dovadă de nesimţire(este frumos spus).Trebuie să fie pedepsiţi conform legislaţiei in vigoare şi trebuie să primească sentinţa maximă pentru această faptă“, se precizează în petia online:


Alte stiri din Actualitate

Ultima oră