Incidentul s-a petrecut în noaptea de 24/25 iulie, în locuința lui Aurel Rășcanu, în vârstă de 45 de ani, factorul poștal din satul vasluian Halta Dodești, comuna Viișoara. Polițiștii au fost sesizați chiar de fiica poștașului care a apelat 112 și a anunțat oamenii legii că un individ a pătruns în locuința tatălui său și i-a furat acestuia geanta de serviciu în care se aflau, printre altele, pensiile oamenilor din sat, informează estnews.ro.
„Factorul poștal a ajuns acasă în seara zilei de 24 iulie, în jurul orei 20:00. La acel moment, el avea în geantă corespondență, cartele telefonice, precum și o sumă de bani. El a pus geanta într-o cutie metalică, pe care, din păcate, nu a asigurat-o corespunzător. Cutia era amplasată chiar în camera în care bărbatul doarme împreună cu soția sa. Pe timpul nopții, soția sa s-a trezit auzind un zgomot în cameră. Atunci a obsevat că în cameră era un bărbat necunoscut, pe care nu l-a putut observa bine la față, căci acesta a luat geanta rapid din cutia neasigurată și a dispărut”, a declarat subcomisarul Mihaela Ștraub, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.
Individul a pătruns în camera soților Rășcanu profitând de faptul că aceștia, din cauza temperaturilor ridicate, dormeau cu ușa deschisă la încăpere (este vorba despre o bucătărie de vară). Lucrătorii Secției de Poliție Rurală nr. 7 Banca au declanșta o anchetă în acest caz. Urmează ca după efectuarea inventarului să se stabilească cu exactitate suma de bani care era în geanta factorului poștal. Acesta apucase deja să distribuie pensia la o parte din localnici, însă tot îi mai rămăsese o sumă destul de însemnată.