Oamenii simpli devin eroi fără voia lor pentru că își pun propria viață în pericol pentru a salva o alta aflată la granița subțire dintre viață și moarte.
Românii plecați pe meleaguri străine sunt transformați în eroi ori de câte ori salvează pe cineva.
Astfel de oameni întâlnim zilnic pe străzile din România, dar nu avem timp să-i băgăm în seamă sau să le dăm măcar un "bună ziua". Nici mass-media românească nu stă prea bine la acest capitol.
Polițiștii din Curtea de Argeș au fost anunțați azi că, un bărbat se află în pericol de înec pe râul Argeș. O echipă formată din comisar de poliție Viorel Dumitru, inspector principal de poliție Bogdan Dina, ambii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș - Biroul Investigații Criminale și agent principal de polițe Adrian Amza, din cadrul Postului de Poliție Băiculești, ajunși imediat în zona barajului Valea lui Enache din comuna Băiculești au intrat în apa râului pentru a-l aduce la mal pe bărbat aflat în stare de incoștiență.
Polițiștii l-au scos la mal, l-au resuscita și l-au transportat la spital pentru a primi îngrijiri medicale.
Bărbatul a fost transportat la Spitalul Municipiului Curtea de Argeș, în vederea acordării de îngrijiri medicale.