Conform iasitvlife.ro doi politicieni au plecat din Vaslui, lăsând ca "amintire" hotelului în care au fost cazați aproape o lună și jumătate o pagubă de 10,000 de euro, fiind căutați insistent pentru a-și plăti această datorie.
Candidați la alegerile parlamentare pe listele Partidului România Unită, fostul deputat Cristian Rizea și George Ciprian Țârdea au locuit pe perioada campaniei electorale într-un hotel din centrul Vasluiului.
Administratorii hotelului spun că cei doi politicieni, posesori a unor gusturi rafinate, evident și scumpe, n-au avut limite în a comanda după poftele ce le-au poftit, ei sau numeroșii lor invitați - deh, erau în campanie electorală.
Nota de plată s-a ridicat undeva la 43,000 de lei, dar negăsind buzunarele din care să o plătească, sau bunacuviință care i-ar fi îndemnat s-o facă, cei doi politicieni s-au făcut nevăzuți chiar imediat după aflarea rezultatelor alegerilor.
Orice încercare din partea administratorilor hotelului, de a-i aborda și de a rezolva neplăcuta situație, a fost lovită de nenoroc, cei doi nebinevoind să mai răspundă la telefon.
Pentru informarea publicului larg, cei de la hotel au spicuit din meniul abordat zilnic de cei doi politicieni - mușchi de vită la grătar (31 lei/porție), aripioare de pui picante (21 lei/porție), șalău prăjit, somon fume, vodcă Smirnoff (160 lei/sticlă), șampanie Moet Chandon (350 lei/sticlă), șampanie Cricova Muscat, Chivas Regal, bere Corona...
"Noi i-am crezut de bunã credintã, dar iatã unde s-a ajuns… S-au cazat la noi pe 31 octombrie 2016, spunând cã vor plãti la final totul. Rizea venea cam o datã pe sãptãmânã, în timp ce Târdea a stat mereu la noi în hotel. În noaptea alegerilor, probabil când au vãzut cã nu au iesit, au fugit din hotel, golind si minibarul la plecare. Ne-au aruncat cheile de la camere pe pat. Târdea si-a cãrat bagajele, putin câte putin, peste zi. Pe la 3 noaptea, cei doi apar pe camerele de supraveghere cum pleacã din hotel. Rizea a iesit pe usa din fatã, însã nu ne-am fãcut griji, pentru cã mai avea dãti când iesea la ora aceasta în oras. Pe Târdea nu l-am vãzut, a folosit un lift auxiliar si a mers la parcarea din spatele hotelului, cum apare pe camere, s-a urcat în masinã si a fugit si el. Când am descoperit camerele pãrãsite, i-am sunat si fiecare spunea cã va plãti celãlalt. Am sunat la partid, la presedintele Bogdan Diaconu, care a spus cã va discuta cu cei doi si vor plãti. Nu ne-a mai rãspuns de câteva luni. A doua zi dupã alegeri, pe 12 decembrie, veneau oameni din sectiile de votare sã întrebe de ei, le promiseserã cã le vor plãti pentru cã au votat în sectii pentru PRU. Le-au tras teapã si acelor oameni disperati. Nu ne-am asteptat de la persoane publice, mai ales cã Rizea era deputat la acel moment, sã tragã o astfel de teapã. În noapte în care au fugit din hotel, au golit si minibarul, ca sã aibã la pachet, probabil", a declarat administratorul hotelului pentru iasitvlife.ro.
Cei diferențiază de "românii" care au plecat de la botezul organizat la un restaurant în Spania este că până acum nu s-a auzit nimic că în momentul în care au plecat din hotel au făcut-o în pasul din dansul pinguinului...