Autoritățile ungare au reținut sâmbătă pe autostrada M5, lângă orașul Roszke, în apropiere de Serbia, patru cetățeni români care transportau cu un camion 21 de refugiați, 10 sirieni și 11 afgani, informează EFE, citată de Agerpres.
Puțin după miezul nopții, agenți ai poliției ungare au oprit două vehicule pe autostradă și, într-unul dintre ele, cu număr de înmatriculare bulgar, au descoperit 10 refugiați sirieni și 11 afgani. Poliția a confiscat vehiculul și a început cercetările împotriva șoferilor pentru "asistență în vederea șederii ilegale" în țară.
Cazul are loc la două zile după ce în Austria autoritățile au descoperit cadavrele a 71 de imigranți ilegali, într-un camion frigorific abandonat pe marginea unei șosele din estul țării.