PNL: Bac-ul ar putea fi contestat. Ministrul Educaţiei îşi încalcă propriile ordine

29 Iun 2015
PNL: Bac-ul ar putea fi contestat. Ministrul Educaţiei îşi încalcă propriile ordine
 
Liberalii atrag atenţia că examenul de Bacalaureat trebuia supravegheat nu numai video, ci şi audio, iar în prezent doar 60% dintre centrele de examinare au posibilitatea de a înregistra video și audio desfășurarea probelor scrise. Ca urmare, cer, pentru respectarea egalităţii de tratament şi pentru a nu înrăutăţi şi mai mult situaţia, doar înregistrarea video a probelor de BAC. 

Vicepreşedintele PNL, Raluca Turcan,  a reaminteşte că în aprilie, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu a declarat că, "este foarte posibil să revenim cu o modificare a ordinului de ministru din august 2014, prin care să recomandăm monitorizarea audio, suprapusă peste cea video acolo unde, din punct de vedere financiar și tehnic, este posibil". Ea susţine că greșeala ministerului Educației poate duce la contestarea examenului național de Bacalaureat.

"Declarația ministrului Educației privită împreună cu metodologia elaborată de același minister arată că acesta nu înțelege ce înseamnă condiții egale în cadrul unui examen național. Această greșeală poate deschide posibilitate unică în România de a se contesta un examen național precum Bacalaureatul! Este inadmisibil ca elevii să fie discriminați, să fie tratați diferit pentru că Ministerul Educației fie este prins pe picior greșit, fie nu respectă legea", a precizat Raluca Turcan, conform agerpres.ro

"Art. 6 (1) din Ordinul privind organizarea și desfășurarea examenului de Bacalaureat este foarte clar: 'Comisiile de bacalaureat județene/a municipiului București asigură dotarea cu camere de supraveghere video și audio funcționale a sălilor în care se desfășoară probele examenului de Bacalaureat național, a sălilor în care se descarcă și se multiplică subiectele, precum și a sălilor în care se preiau, se evaluează și se depozitează lucrările scrise'. Ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, încalcă nu numai Ordinul privind organizarea și desfășurarea examenului de bacalaureat, prin faptul că nu a asigurat 100% echipament pentru înregistrarea audio și video în sălile de examinare, ci și principiul egalității de tratament", susține vicepreședintele PNL.


Alte stiri din Actualitate

Ultima oră