Planul prin care românii nu ar mai da bani la nunți, înmormântări și botezuri. Reacția BOR

15 Mai 2015
Planul prin care românii nu ar mai da bani la nunți, înmormântări și botezuri. Reacția BOR
Un parlamentar român propune ca enoriașii care plătesc anual contribuția către biserica de care aparțin să beneficieze gratuit de serviciile preoților atunci când în familie au loc botezuri, cununii sau înmormântări.

Deputatul liberal Dragoș Gunia crede că această taxă ar trebui stabilită de către Biserica Ortodoxă Română.

"M-am gândit că astfel Biserica ar lua această taxă anuală de la mai mulţi cetăţeni, iar enoriaşii, în cazul în care au în familie un eveniment fericit sau nefericit, nu ar mai da bani. Dacă Doamne ferește, omul n-are bani, să nu plătească”, a explicat inițitorul proiectului.

Propunerea lui Gunia, "nepotrivită" pentru BOR

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Constantin Stoica, a declarat pentru mariustuca.ro că în țara noastră cultele religioase sunt autonome față de stat și că o lege aprobată în Parlamentul României nu poate fi aplicată în Biserica Ortodoxă Română.

"Este deja o tradiție ca în majoritatea parohiilor să existe o contribuție anuală benevolă, nu impusă. În Biserica Ortodoxă Română nu există taxe impuse, ci benevole. Biserica nu obligă pe nimeni să plătească o sumă de bani”, a spus Constantin Stoica.

Reprezentantul Patriarhiei a precizat că pentru Biserica Ortodoxă Română propunerea liberalului Dragoș Gunia este "nepotrivită".

Despre "contribuțiile" către Biserică făcute de enoriași atunci când în familiile lor au loc botezuri, cununii sau înmormântări, Constantin Stoica a spus că acestea sunt benevole și că "în România nu există nicio persoană care să nu fi fost înmormântată din motive pecuniare". 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră