Percheziții de amploare într-un dosar de evaziune fiscală. SCHEMA prin care o clinică privată din Capitală a prejudiciat statul cu 2 milioane de euro

13 Aug 2015
Percheziții de amploare într-un dosar de evaziune fiscală. SCHEMA prin care o clinică privată din Capitală a prejudiciat statul cu 2 milioane de euro
UPDATE 12:28 - Clinica vizată de percheziții este Romgermed, una dintre firmele care are contracte cu numeroase spitale din București. Anchetatorii îi suspectează pe angajații administrativi ai clinicii, nu pe medici, pentru mai multe contracte încheiate pentru renovări și pentru servicii IT. 
 
Procurorii spun că unele dintre aceste contracte au fost încheiate cu firme fantomă, pentru a se pierde urma banilor. Patronii Romgermed sunt frații Dorian și Filip Florian Schwartz, ultimul dintre ei fiind și proprietarul lanțului de magazine Otter. 
.........................................

Polițiștii efectuează, în această dimineață, 15 percheziții domiciliare, în București și în două județe, la persoane bănuite că ar fi cauzat un prejudiciu de peste două milioane euro, prin evaziune fiscală în domeniul medical și în construcții.
 
Potrivit unui comunicat al IGPR, vor fi puse în executare 18 mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi conduse la audieri.
 
"La data de 13 august, polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, efectuează 15 percheziții domiciliare în București, Ilfov și Teleorman, la persoane bănuite de evaziune fiscală", se arată în comunicat.
 
Acțiunea vizează documentarea activității unei clinici medicale private din București care, în perioada 2010-2014, s-ar fi sustras, în parte, de la îndeplinirea obligațiilor fiscale prin înregistrarea în contabilitate de operațiuni fictive sau inexacte.
 
"Pentru a-și diminua obligațiile de plată datorate bugetului de stat, agentul economic, în calitate de beneficiar final, ar fi creat un circuit comercial fictiv, înregistrând achiziții supraevaluate de la firme de construcții. La rândul lor, aceste societăți comerciale ar fi evidențiat în contabilitate cheltuieli fictive contractate de la mai multe firme controlate, în fapt, tot de persoanele bănuite", se mai arată în comunicat.
 
La acțiune participă 58 de polițiști din cadrul Direcției de Investigare a Criminalității Economice, luptători ai Serviciul pentru Intervenții și Acțiuni Speciale, precum și polițiști ai Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, inspectoratelor de poliție ale județelor Ilfov și Teleorman.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră