Are 70 de ani și de două decenii, vara, locuiește pe o cadă de baie așezată în mijlocul unei grădinițe cu flori din fața unui bloc din cartierul Drumul Taberei. Asta ca să nu mai plătească 100 de lei pe lună, cât i se cere iarna ca să se munte în uscătoria blocului. Peste cadă a pus câteva scânduri și niște pături, improvizând un pat. Aici îi este și locul de somn și cel de servire a mesei, fiindcă aduce cu el oale și crăticioare de la uscătorie. Nu este un om al străzii, este doar o victimă inocentă care a tras o carte proastă din măsluitul pachet de cărți de joc al sorții. Îl cheamă Puiu Ion și până s-a pensionat a fost șofer de autobuz la RATB (fost ITB). A condus timp de 40 de ani pe bulevardele și străzile Bucureștiului fără să facă vreodată un accident. Era responsabil de viețile a mii de oameni, cărora o clipă de neatenție din partea lui le-ar fi frânt destinele. Numai că tot viața i-a jucat lui însuși o festă, schimbându-i indicativul drum cu prioritate în drum interzis. Înainte de 1989 primise un apartament de la stat în care trăia împreună cu soția. Credea că e un om împlinit, care are tot ce-i trebuie: casă, masă, servici. Însă acum 20 de ani consoarta s-a încurcat cu altcineva. L-a îmbrobodit, l-a păcălit și ilegal (spune el) a vândut apartamentul. „Domnule, illegal l-a vândut, că și eu eram proprietar, dar s-au făcut măgării. Cel cu care s-a încurcat nevastă-mea este unchiul unui fost mare mahăr, fost director general la Carpatica Asigurări, unul Marian Mîrzac. Știu că a fost anchetat, condamnat și apoi trecut în arest la domiciliu. Lui Mîrzac i-a vândut nevastă-mea apartamentul. Arestul la domiciliu la mine în casă l-a făcut sau poate chiar îl mai face. Pe mine m-a dat afară din locuință acum 20 de ani și nu mai pot să intru nici cu Poliția. El zice că are acte pe casă, dar și au am contractul casei ce mi-a fost repartizată de stat. Poliția a zis că nu se bagă, dar nici să sparg ușa nu m-au sfătuit că, până se soluționează problema, ar fi violare de domiciliu. Culmea e că eu am plătit întreținerea la acest apartament în toți anii ăștia”, spune fostul proprietar. Cândva, Constantin Noica lansa celebra sa teorie cu „închiderea care se deschide” : “Primitivul, intrând în colibă, nu mai iese niciodată din ea. Dar coliba lui se deschide într-un sat, satul într-o cetate și cetatea se deschide către ființa istorică a omului. E o închidere care se deschide”. Doar că, lui nea Puiu i s-a întâmplat exact invers, adică a trăit deschiderea care se închide. La început a avut un apartament cu trei camere, a fost apoi nevoit să se mute în uscătorie, ca la final să ajungă să locuiască pe o cadă de baie. Dar acest neajuns nu l-a doborât. Fire sportivă (a practicat lupte libere în tinerețe), sare ca un titirez gardul în grădinița cu flori, pe care chiar el le îngrijește. Are lalele, liliac, crini și trandafiri plantați de mâna lui. Îi dezmiardă și-i miroase în fiecare zi cu voluptatea și satisfacția pe care numai tăurașul Ferdinand o mai avea în vechile desene animate. Foștii săi vecini l-au poreclit Huțanu, deoarece într-o vreme creștea porumbei pe terasa blocului. Tot așa îl strigă și copiii, atunci când îl roagă să le returneze mingea căzută din greșeală în grădina lui. Nu se supără, doar îi admonestează în glumă. Când vin de la biserică sau când fac parastase, femeile vor să-i dea de pomană. Mândru, refuză gestul creștinesc, încercând să arate în felul acesta că pensia îi ajunge, are ce mânca. După atâția ani, cu un optimism din ce în ce mai obosit, nea Puiu încă mai speră să-și ia casa înapoi. Asta, dacă i-a mai rămas ceva benzină în rezervorul vieții și dacă nu i se „gripează” din senin motorul cardiac.
