„Ne rugăm lui Dumnezeu să odihnească sufletul domnului Radu Beligan în Împărăția Sa împreună cu drepții“

20 Iul 2016 | scris de Mara Răducanu
„Ne rugăm lui Dumnezeu să odihnească sufletul domnului Radu Beligan în Împărăția Sa împreună cu drepții“

 

„Vestea trecerii la cele veșnice a domnului Radu Beligan la venerabila vârstă de 97 de ani ne-a îndurerat prin pierderea uneia dintre personalitățile de excepție ale teatrului românesc. Maestrul Radu Beligan și-a dedicat întreaga viață teatrului, filmului, televiziunii și radioului, devenind, datorită talentului său, un adevărat și neprețuit simbol al teatrului național. Actor cu peste șapte decenii de activitate, regizor, profesor, membru de onoare al Academiei Române, fost director al Teatrului Național, Președinte de onoare pe viață al Institutului Internațional de Teatru, onorat cu numeroase distincții naționale și internaționale, Radu Beligan va rămâne pentru totdeauna în memoria vie a iubitorilor teatrului și filmului românesc grație personalității sale unice", se arată într-un comunicat al Patriarhiei. 

Patriarhul Daniel transmite familiei și cunoscuților condoleanțe și spune că se va ruga pentru odihna sufletului lui Radu Beligan. „În aceste momente grele pentru familie și pentru toți care l-au cunoscut și l-au prețuit ca om și artist, adresăm tuturor un cuvânt părintesc de mângâiere sufletească și îi încredințăm de întreaga noastră compasiune. Ne rugăm lui Dumnezeu să odihnească sufletul domnului Radu Beligan în Împărăția Sa împreună cu drepții, iar pe cei îndoliați și îndurerați să îi întărească întru nădejdea Învierii celei de obște și a iubirii milostive a Preasfintei Treimi“, se mai arată în mesajul patriarhului.

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră