În tradiţia populară, prima duminică de după Sărbătoarea sărbătorilor – Duminica Tomei – poartă numele de Paştile cel Mic şi are o semnificaţie aparte.
Aşezată imediat după Săptămâna Luminată, duminica Tomei prelungeşte taina Sfintei Învieri, fiindcă Sfântul Apostol Toma, numit şi Geamănul, cunoscut ca “Toma necredinciosul”, văzându-L pe Mântuitorul, cu toate că iniţial se îndoise la primirea veştii că Hristos a înviat, se ruşinează de necredinţa sa şi mărturiseşte plenitudinea dumnezeirii.
Despre taina Sfintei Învieri şi despre necredinţa Apostolului lui Toma, ÎPS Bartolomeu Anania spunea într-una din predici, inclusă în volumul “Din spumele mării”: “De două mii de ani ne purtăm prin lume cu Toma de mână şi nu ştim prea bine de ce i se spunea Geamănul şi prea târziu ne dăm seama că-i suntem deopotrivă. Frate de credinţă şi îndoială, de înfrigurări şi aşteptare, de cutremur şi îngenunchere, el rămâne obsesia noastră perpetuă şi întruparea neputinţei noastre de a accepta Bucuria dintr-odată şi fără echivoc. Există nu numai o dramă a Patimilor, ci şi una – mai puternică – a Învierii, şi ea se consumă, totodată, în sufletul lui Toma. În trei trepte se consumă, toate ale lui Toma: el află şi nu-i vine să creadă; vede şi încă se îndoieşte; se înfrânge şi biruie. Nuanţele sunt revelatorii. Toma nu e necredincios prin structură ci, mai degrabă, ipostaza omului care exclamă: e prea frumos ca să fie adevarat! El nu e un împietrit, cum devenise – de pildă – Iuda. El nu refuza să creadă; el e doar copleşit de obiectul credinţei lui virtuale. Fenomenul Învierii i se pare colosal. Poate că e singurul dintre ucenici care intuieste implicaţiile ei cosmice. Toma ştie că adevărul trebuie să existe în sine, dar îl imploră să-i devină certitudine, adică adevărul lui, personal. (...) De curând, giulgiul de la Torino a fost din nou scos la vedere şi câteva sute de savanţi au îndreptat asupra-i lentilele, pelicule, pensete, microscoape electronice, raze de tot felul, izotopi şi ordinatoare, ca tot atâtea degete ale lui Toma, înfipte în rănile lui Iisus. Concluziile par spectaculoase, dar nu ne impresionează. O parte din lume continuă să ceară minuni. Dar noi, cei din Duminica Tomei ştim că Minunea e zilnic cu noi, la măsura îndoielilor şi deschiderilor noastre”.
