Oprescu vrea să refacă Clubul de yahting din Herăstrău, pe terenul retrocedat

12 Mai 2015
Oprescu vrea să refacă Clubul de yahting din Herăstrău, pe terenul retrocedat
Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a salutat, marți, decizia Curții de Apel București, care a dat câştig de cauză Primăriei Capitalei şi Clubului Sportiv Studenţesc, în procesul în care aceştia reclamau faptul că şapte hectare de teren din Parcul Herăstrău au trecut în proprietatea privată, în mod ilegal, în urma unui ordin de ministru în anul 1999.

Oprescu a afirmat că terasele și construcțiile amplasate pe terenul de şapte hectare din Herăstrău, care revin în proprietatea municipalităţii Capitalei, vor fi inventariate şi cele care nu au autorizaţie vor fi dezafectate. Primarul a mai adăugat că se va avea în vedere şi refacerea pe acest teren a obiectivelor folosite în trecut de bucureşteni, cum ar fi Clubul de yahting sportiv.

El a precizat că aşteaptă motivarea deciziei de la Curtea de Apel Bucureşti pentru ca municipalitatea să poată prelua în patrimoniu acest teren şi să fie făcute intabulările necesare.
 
"Mulţumesc justiţiei! Astăzi s-a făcut dreptate! Este o decizie istorică, prima dată în ultimii 25 de ani. Cea mai mare victorie a Primăriei Municipiului Bucureşti. Prin decizia definitivă şi irevocabilă a instanţei, cele şapte hectare din parcul istoric Herăstrău revin bucureştenilor", a declarat primarul Capitalei, Sorin Oprescu. (M.M.)

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră