În această dimineață, polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice au efectuat 10 percheziții, în București, la persoane bănuite că ar fi obținut 2.000.000 de lei prin punere la dispoziția publicului de opere, fără acordul titularilor, prin intermediul unor site-uri de tip torrent și spălare de bani. Activitățile se desfășoară în Bucureşti, sub supravegherea procurorilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la sediile şi punctele de lucru a două societăţi comerciale care desfăşoară activităţi în domeniul comunicaţiilor electronice, precum şi la locuinţele persoanelor bănuite.
Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice urmează să ducă la audieri, vineri, trei persoane pe numele cărora au fost emise mandate de aducere.
De asemenea, sunt efectuate percheziţii informatice şi sunt puse în executare trei mandate de aducere, emise pe numele celor în cauză. „Din cercetări a reieșit că, în perioada 2009-2014, persoanele bănuite ar fi pus la dispoziţia publicului, contra unor sume de bani, prin intermediul a două site-uri de tip torrent, opere protejate. Din activităţile ilegale aceștia ar fi obținut, până în prezent, aproximativ 2.000.000 de lei, pe care i-ar fi supus procesului de spălare a banilor“, se precizează în comunicatul Poliţiei Capitalei.