De regulă blond, cu păr de aur împletit parcă din razele soarelui ori din lumina vie a primăverilor cu livezi de piersici înfloriți, gângurește numai. Mai apoi o pornește hotărât, de-a bușilea, să descopere cu mânuțele, cu năsucul sau gurița dimensiunea, mirosul ori gustul lumii în care abia a intrat . În răstimpuri zice mama și tata creând adevărate implozii de fericire părinților ce-l sorb din ochi. Când o pornește cătinel pe piciorușele dolofane, cu mers împleticit de rățușcă, aleargă după vrăbii ori după mâțe, mirat că dânsele pot zbura sau pot sta tolănite pe acoperișuri și el nu . La vârsta marilor întrebări esențiale, la care nici savanții n-au știut a răspunde, stă jucat ritmic de genunchii bunicului, trăgându-l de mustățile ninse de vreme. „Tată-moșule, da’ cocorii un’ se duc când se duc?” “În țara cocorilor.” “În țara cocorilor?” “Da.” “Dar rândunelele un’ se duc când se duc?” “În țara rândunelelor.” “În țara rândunelelor?” “Da.” Și e în sufletul bunicului fâlfâit greu de aripi de cocor ori zbor înalt de rândunele adunat din vorbele și ochii mari ai nepotului, de parcă toată esența, tot rostul lumii s-ar afla acolo, pe genunchi. Urmează buchisitul abecedarului, adunările și scăderile, înmulțirile și împărțirile, ce pregătesc pas cu pas intrarea în adolescență. Dar până atunci, cu reverență făcută copilăriei fără griji, punem pe cap coronița de Omul Zilei, Lui, Copilului, lumina ochilor noștri. La mulți ani, copiilor din toată lumea!
