Omar Hayssam, condamnat pentru terorism, a intrat în rândul celor care postează pe Facebook din spatele gratiilor, anunțând dezvăluiri importante.
Prima sa postare se numește "Machiavelism - Traian Băsescu și aghiotantul său".
Hayssam povestește despre perioada în care numele său ajunsese în topul celor mai bogați oameni din România, despre ura și invidiile apărute ulterior și despre amenințările "cu iz politic" primite direct sau indirect.
Hayssam spune că nu a dat importanță acestor amenințări pentru că " respectam legile şi niciodată nu m-am gândit că voi cădea într-un vârtej politic cu interes de promovare si îmbunătațiri de imagini personale".
Apoi, în noiembrie 2004, în plină campanie electorală, ar fi fost "luat prin surprindere de un număr mare de polițişti care au început să îmi cotrobăie prin casă, şi simultan la sediul biroului meu şi prin birourile unor apropiați de ai mei după acte".
Hayssam povestește că după acest episod și-a făcut apariția "în scenă" Mohammad Yassin, care a spus ca îl cunoaște pe Traian Băsescu.
"Pe data de 03.11.2004 după descinderile şi neliniştea care s-a creat în jurul meu, a apărut la biroul meu cetățeanul Mohammad Yassin, la vremea respectivă neştiind cine este acesta. S-a prezentat ca fiind Vice-Preşedintele Uniunii Arabilor din România, şi că are cunoştință de descinderile care au avut loc în urmă cu o zi. Astfel, Mohammad Yassin şi-a folosit poziția ca paravan erijându-se într-un apărător al cetățeniilor de origine arabă. Mi-a spus că în baza declarațiilor, mi se pregăteşte un dosar mare.
Mohammad Yassin s-a oferit să mă ajute să îmi rezolv problema cu acest dosar, susținănd că îl cunoaşte pe Trăian Băsescu care ar fi dispus să intervină după ce va fi ales preşedinte. Mi-a povestit că îl cunoaşte pe Traian Băsescu de mult timp, de cănd era căpitan de vas şi că de fapt Băsescu se cunoaşte cu tatăl lui, care lucra în portul Tartous, din Siria, şi a lucrat cu acesta în operațiuni de contrabandă cu țigări, băuturi şi altele, iar atunci cănd Băsescu avea curse pe vapor înspre Siria, îi dădea marfa pe care o avea, apoi lua altă marfă la schimb. Astfel s-au desfăşurat relațiile între Mohammad Yassin şi Trăian Băsescu", a scris Omar Hayssam pe Facebook.
Condamnat pentru terorism, după răpirea jurnaliștilor români, susține că ar fi donat Partidului Democrat aparatură medicală în valoare de 100.000 de dolari.
"Am început să mă întâlnesc cu Mohammad Yassin zilnic, alături de mine aflăndu-se la discuții şi Mohamed Munaf. Mohammad Yassin se plăngea mereu că în partid nu sunt bani şi că el şi-a cheltuit toți banii sprijinind partidul şi alegerile. Discuta cu Băsescu la telefon zilnic, în fața mea. Acesta discuta de asemenea cu Elena Udrea şi Emil Boc şi era evident că avea legături puternice cu aceştia. Am decis să donez PD-ului echipamente medicale în valoare de peste 100.000 de dolari americani. Am achiziționat aceste echipamente şi le-am dus la sediul PD-ului din strada Modrogan nr.1, sector1, eu împreună cu Mohamed Munaf şi Mohammad Yassin. Acolo ne-am întălnit cu George Albu, căruia i-am spus că aceasta este o donație pentru partid. Acesta mi-a mulțumit şi i-a dat şoferului camionului o adresă din Tărgovişte, spunăndu-i să ducă echipamantele medicale la acea adresă. Am plecat desigur fără nicio chitanța ca de fiecare dată..", mai spune Hayssam.
Mesajul lui Omar Hayssam este semnat de "echipa de apărare".