Mai are cum să mire pe cineva recenta postare a unei profesoare de română din București? Eminescu, Creangă, Slavici, balade, pasteluri nu mai sunt pe placul dumneaei, ce naiba, nu ne emancipăm și noi odată?
Să terminăm cu anacronismele astea, există Micul Prinț, există Cartea Junglei și, de ce nu, am putea merge mai departe Winnie the Pooh, Sponge Bob, Fetițele Power-Puff, elemente prin a căror cunoaștere și dezbatere copiii vor ajunge să fie mândrii purtători de cultură universală. nu ai balcanismelor noastre provinciale.
”Autodenunț:
Subsemnata, profesoară de română, declar că nu respect, în mod premeditat, programa școlară de limba română, asemenea unui element dușmănos: nu citesc cu elevii mei poeziile de Eminescu, „Amintirile" lui Creangă, baladele populare, pastelurile de 150 de ani, nuvelele lui Slavici; nu dictez comentarii, nu arunc în brațe interpretări și nu le cer să învețe pe dinafară teorie literară despre genuri și specii. Declar de asemenea că, în schimb, citesc cu elevii mei poezii frumoase de Magda Isanos sau Tudor Arghezi, texte din literatura universală ca „Micul Prinț" sau „Cartea junglei", fragmente din marii autori ai literaturii universale ca Cervantes sau Shakespeare, exersăm lectura activă, ne exprimăm opiniile, le motivăm, învățăm să fim sinceri, asertivi.
Fac cunoscut că nu voi respecta nici viitoarea programă care îmi cere să selectez numai texte ale autorilor români clasici menționați mai sus. Voi continua să propun elevilor mei numai lecturi care să-i atragă spre literatură, să sădesc în ei o sămânță de bucurie a lecturii.
Recunosc că lucrez cu elevii mei mai ales exerciții de gramatică normativă pentru învățarea scrierii corecte, că sar peste noțiuni de gramatică teoretică pentru care elevii mei nu sunt pregătiți la un moment dat.
Pentru că eu cred că educația se face prin motivare pozitivă, bucurie, joc, stârnirea curiozității, prin colaborare și comunicare vie între profesor și elev într-o limbă actuală și pornind de la ceea ce-i este cunoscut și drag copilului, prin deschiderea spre cultura națională și universală.”.
Cu siguranță sistemul de învățământ din România e departe de ceea ce dorim pentru copii noștri, e învechit, se bazează mult pe reținere și nu pe raționament, dar asta nu-i dă dreptul unei dudui, care din întâmplare e profesoară de română, să stabilească propriile criterii pe baza cărora vor studia elevii săi.
În primul rând pentru că, pentru mulți, școala va rămâne singurul loc în care se vor întâlni cu operele care-i put duduii, și nu poți spune dacă-ți place sau nu, atât timp cât n-ai habar despre ceva. De ce lectura activă, exprimarea opiniilor, motivarea, învățarea sincerității și asertivității nu pot fi practicate decât dacă e vorba de Shakespeare, Cervantes sau Exupery?
În perioada comunismului existau învățători și profesori care-și riscau postul și viața citindu-le și vorbindu-le elevilor de autori interziși, de alte perspective ale unor evenimente istorice, pentru că voiau ca urmașii lor să înțeleagă, să fie luminați la minte.
Acum, la 28 de ani după, o profesoară construiește garduri, culmea e că nu e ascunsă, ci își dă cu părerea despre învățământ, chiar la TVR. Gestul său e făcut ori din prea mult globalism vânturat prin capul său, ori din cauza faptului că nu și-a luat pastilele. Ce i se poate recomanda duduii e fie să ne lase, și să se ducă să interzică Cervantes elevilor spanioli, probabil la fel de plictisiți de studierea operei unuia care a trăit cu ceva veacuri în urmă, fie să-și deschidă 'mneaei propria școală...
