Negocierile de la Ministerul Transporturilor între conducerea Romatsa şi sindicate s-au încheiat miercuri seară târziu. Discuţiile au avut loc după greva de avertisment a controlorilor de trafic, care a afectat zeci de curse aeriene şi s-a soldat, conform unui calcul estimativ, cu neîncasări de minimum 250.000 euro. După mai bine de şase ore de negocieri, părţile s-au înţeles asupra unora dintre revendicările sindicaliştilor, dar multe din cele 14 solicitări nu şi-au găsit rezolvare, după cum afirmă liderul sindical Gabriel Tudorache.
Patronatul și sindicatul Romatsa trebuie să prezinte până marți, 21 iulie, anumite clarificări și soluții la cele 14 revendicări ale sindicatelor ce vizează zona profesională, cea mai importantă fiind cea legată de vârsta pensionării controlorilor de trafic.
„Este vorba de primul punct, statul de funcţiuni pe care domnul director general l-a secretizat şi la care nu aveam acces. Nu am rezolvat problema vizavi de desecretizarea acestui document, dar îl vom primi. Ăsta este unul din punctele pe care le-am rezolvat. Şi a mai fost un punct pe ca în principiu în considerăm rezolvat, pentru încălcarea confidenţialităţii contractului colectiv de muncă, noi solicitam, deşi avem acest articol în CCM, să trecem acolo, ne permite legea, o sumă, în cazul în care o instanţă decide definitiv şi irevocabil că persoana X a încălcat suma să fie stabilită de comun acord, noi şi patronatul, să fie trecută deja în contractul colectiv de muncă pentru a nu mai pierde încă un an sau doi până instanţa ar putea ulterior decide cam care ar fi prejudiciul adus şi ce daune trebuie să plătească”, a declarat Gabriel Tudorache pentru RRA.
Dacă la 21 iulie nu se ajunge la nicio concluzie, sindicaliştii de la Romatsa ameninţă cu greva generală.
Controlorii de trafic aerian au intrat, miercuri, în grevă de avertisment, timp de două ore, între 11,00 și 13,00, cauzele fiind neîncheierea Contractului Colectiv de Muncă, dar și nerezolvarea unui număr de 14 revendicări ale sindicatelor. Acestea vizează protecția salariaților, siguranța traficului aerian, dar și drepturile sindicale, cea mai importantă fiind cea legată de vârsta pensionării.
Potrivit liderului Sindicatului Controlorilor de Trafic Aerian (ATCOR), Gabriel Tudorache, controlorii de trafic aerian au asigurat în prima oră de grevă de avertisment 33% din trafic, iar în cea de-a doua oră, la solicitarea Eurocontrol, în jur de 52% din traficul care trebuia să aibă loc orele 12,00 și 13,00.
Ulterior, activitatea controlorilor de trafic aerian a revenit la normal, însă sindicatele nu exclud declanșarea unei greve generale, în condițiile în care au fost deja strânse în jur de 900 de semnături, deși pentru o astfel de acțiune sindicală sunt necesare doar 630 de semnături. (M.C)