Când moare un om, se prăbușește o lume. An de an, lumea oamenilor frumoși, îndrăgostiți de muzica bătrânească, buni cunoscători ai vremurilor de demult, pe care cu bucurie în suflet și cu scânteieri în priviri le descriau în amănunt, se restrânge. Cei care au deprins lăutăria ca pe un bun de mare preț, muzicanții bătrâni, se duc, rând pe rând, să ducă vești în lumea celor mutați în veșnicie. Pleacă să le povestească și lor despre lumea anilor noștri, diferită, anapoda, zăpăcită și dezorientată. A plecat, la 1 octombrie 2018, sub semnul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului, unul dintre cei mai frumoși oameni pe care i-am cunoscut: Constantin Ghican – nea Costina lăutarul din Cezieni.
Inima uriașă din care izvora cântecul străbunilor, ajuns până la el prin strunele muzicantilor satului – Coteț al bătrân și Coteț al tânăr – a încetat să mai bată. Nea Costina zicea neîntrecut balade și cântece de demult. Depăna, fără seamăn, contopind glasul cald cu vioara… Îmi mărturisea, în urmă cu două săptămâni, că ar veni să cânte în orice moment. „Și ce-aș mai veni! Aoleu! Dar nu mai am putere…” a fost răspunsul lui nea Costina când l-am invitat să povestescă istoria personală, de orfan de front, în cadrul evenimentelor culturale “Istorisiri din vreme de război” (Sibiu, Muzeul Astra, 13-14 octombrie a.c.). Dumnezeu să îl odihnească în pace pe nea Costină! Îmi vor lipsi enorm vorbele calde și cântecul său ca pâinea aburindă! Un gând pios…
