Această obligaţie este prevăzută în Legea 121/2014 privind eficienţa energetică, care transpune o directivă europeană. Asociația pentru Protecția Consumatorilor din România (APC România), împreună cu Asociația Națională a Prestatorilor de Servicii de Contorizare și Calcul al Utilităților (ANPSC), a lansat în octombrie anul trecut o campanie de informare a consumatorilor despre eficientizarea consumului de energie termică.
“Prin intermediul acestei campanii ne propunem îmbunătățirea nivelului de informare și educare a consumatorilor, atât în privința măsurilor necesare pentru îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor, cât și a identificării de soluții de contorizare a consumului de energie termică, toate acestea într-o perfectă corelare cu obiectivele Uniunii Energetice și ale Strategiei Energetice a României”, a declarat preşedintele APC, Costel Stanciu.
Conform datelor Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice, gradul de contorizare a branşamentelor la încălzire era în luna septembrie 2014 de 97,1%, şi de 96% la apa caldă, cu un total de 1.337.735 apartamente racordate la sistemul centralizat de alimentare cu energie termică.
Potrivit estimărilor de pe piaţă, procentul de consum de energie termică realizat de mediul rezidenţial se situează la 80% din consumul total pentru sistemul centralizat de alimentare cu energie termică. Analizând evoluţia consumului de energie termică pentru încălzire înregistrat la nivelul sistemului centralizat în sezonul rece dintre lunile noiembrie 2013 şi aprilie 2014 în Bucureşti, se constată că cei care locuiesc în apartamente cu repartitoare au avut un consum cu 31% mai mic. În acelaşi timp, consumul pentru perioada menţionată în sistem fără repartitoare e mai mare cu 45% faţă de consumul în sistem cu repartitoare, potrivit datelor RADET.
Studiul constată că apartamentele dotate cu repartitoare de costuri au achitat în sezonul rece noiembrie 2013 - aprilie 2014 o factură direct proporţională cu consumul înregistrat, acest fapt indicând un
efort financiar cu mult diminuat comparativ cu costurile pentru o locuinţă necontorizată individual. Astfel, se constată că instalarea repartitoarelor de costuri înseamnă investiţii ce vor fi amortizate într-o perioadă foarte scurtă de timp.