Momentul retragerii titlului Principelui Nicolae, fotografie istorică

11 Aug 2015
Momentul retragerii titlului Principelui Nicolae, fotografie istorică
Jurnalistul Marius Ghilezan a publicat o fotografie ce poate fi considerată istorică, în care este surprins momentul luării deciziei prin care Regele Mihai a retras nepotului său Nicolae, fiul Principesei Elena, titlul de "Principe al României" și calificativul de "Alteță Regală". De asemenea, și l-a exclus din Linia de Succesiune la Coroana României.

În imagine, Regele Mihai, Principele Duda, Principele Nicolae şi Mihnea Constantinescu. Prezenţa lui Mihnea Constantinea alături de familia regală a dat naştere la foarte multe controverse. Consilierul Casei Regale, Ioan Luca Vlad, susţine că prezența acestuia este justificată deoarece „este membru al Consiliului Regal".

Cariera lui Mihnea Constantinescu
A fost pe rând asistent personal al premierului Petre Roman, director de cabinet al premieruluiTheodor Stolojan (1991-1992), purtător de cuvânt al Guvernului (1991-1992), director de cabinet al premierului Nicolae Văcăroiu, ministru de stat pentru reformă economică în același guvern Văcăroiu. A fost apoi director de cabinet și consilier al ministrului de externe de atunci Mircea Geoană (1996-1998), după ce Văcăroiu l-a promovat în diplomație. În 2004 a fost director de cabinet al premierului Adrian Năstase (2004) și apoi director de cabinet al premieruluiCălin Popescu Tăriceanu (2005-2008), dată după care îndeplinește funcția de ambasador cu însărcinări speciale în cadrul Ministerului Afacerilor Externe. În 2012 fost numit de premierul Victor Ponta în postul de consilier de stat, desfășurându-și activitatea în aparatul propriu de lucru al primului-ministru.





Alte stiri din Actualitate

Ultima oră