UPDATE. Mişcarea Populară s-a înfiinţat sâmbătă, la Congresul PMP. Băsescu, ales preşedinte

24 Oct 2015
UPDATE. Mişcarea Populară s-a înfiinţat sâmbătă, la Congresul PMP. Băsescu, ales preşedinte
Cei peste 5.000 de delegați prezenți, sâmbătă, la Congresul de înființare a formațiunii politice Mișcarea Populară au votat, prin procedură deschisă, alegerea ca președinte al partidului a lui Traian Băsescu, acesta candidând cu moțiunea intitulată "România Mea".

Băsescu a spus că în fruntea MP se aşeaza pentru prima data un om care nu mai vrea nimic pentru el. "Unul dintre cei mai experimentati oameni politici din perioada tranzitiei vine si spune: a venit timpul schimbarii in clasa politica. E pacat sa plec cu experienta acumulata in cele mai inalte functii ale statului roman fara sa v-o impartasesc", a spus Băsescu.

El le-a mulţumit celor care l-au votat şi le-a cerut celor care au fost alături de el și încă mai simt că mai vor să fie alături de el să nu ezite de oriunde s-ar afla să vină la Mișcarea Populară,

În cadrul moțiunii 'România Mea', condusă de Traian Băsescu, au candidat și au fost aleși Eugen Tomac, președinte executiv, Cristian Diaconescu și Siegfrid Mureșan, prim-vicepreședinți, Dorel Constantin Onaca, secretar general. Noua formațiune va avea și doi secretari generali adjuncți, Rizia Tudorache și Ștefan Burlacu, informează Agerpres.

Totodată, în conducerea Mișcării Populare au fost aleși și 14 vicepreședinți: Petru Movilă, Claudiu Palaz, Roxana Iliescu, Adrian Gurzău, Clement Negruț, Nicolae Davițoiu, Cristian Petrescu, Cătălin Cristache, Cătălina Bozianu, Victor Tarhon, Adrian Rădulescu, Cristinel Marian, Mihaela Stoica, Radu Cristescu.
De asemenea, cei peste 5.000 de membri ai partidului prezenti la congres au votat schimbarea numelui partidului in Miscarea Populara si au validat statutul formatiunii.

La finalul Congresului, secretarul general al Mișcării Populare, Dorel Onaca, a spus că noul imn al formațiunii este "Iarba verde de acasă". 

******************************
Formațiunea politică „Mișcarea Populară” se înființează sâmbătă, un congres în acest sens fiind programat de la ora 12:00, la Sala Palatului.

Potrivit unui comunicat transmis Agerpres, în cadrul lucrărilor congresului vor avea loc alegeri pentru președinția partidului, pentru membrii Consiliului Executiv Național, precum și pentru membrii Comisiei de cenzori și ai Comisiei de Arbitraj și Integritate.

Traian Băsescu candidează la funcţia de preşedinte al partidului, iar actualul lider, Eugen Tomac, îşi va anunţa candidatura pentru funcţia de preşedinte executiv al formaţiunii, potrivit unor surse din partid citate de Mediafax.

La 10 octombrie, a doua zi după ce s-a înscris în Partidul Mișcarea Populară, fostul președinte Traian Băsescu afirma, la Colegiul Național al formațiunii, desfășurat la Sinaia, că nu îi place actuala denumire a PMP și recomandă schimbarea în „Mișcarea Populară”, scrie agerpres.ro.

“În primul rând nu se va mai numi PMP, ci simplu Mişcarea Populară. Am luat această decizie tocmai pentru că vrem ca acest proiect politic să fie cât mai deschis către toate categoriile de cetăţeni interesate de viaţa politică. Vom adopta o decizie în ceea ce priveşte schimbarea siglei, vom avea o altă identitate vizuală şi în mod clar va fi aleasă o nouă conducere a Mişcării Populare. Este un congres pe care l-am convocat din dorinţa de a fi cât mai deschişi şi în mod clar pentru a fi cât mai vizibili în ceea ce priveşte prezenăţ preşedintelui Traian Băsescu în rândurile noastre”, a declarat Eugen Tomac, potrivit Rador.

UPDATE

Cei peste 5.000 de delegați prezenți, sâmbătă, la Congresul de înființare a formațiunii politice Mișcarea Populară au votat, prin procedură deschisă, alegerea ca președinte al partidului a lui Traian Băsescu, acesta candidând cu moțiunea intitulată "România Mea".

Băsescu a mulțumit celor care l-au votat și a adăugat că modernizarea României trebuie să continue.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră