În această dimineață, poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călăraşi au efectuat 6 percheziţii, pe raza comunei Dragalina, la locuinţele mai multor persoane bănuite de săvârşirea infracțiunii de înşelăciune, punând în executare 4 mandate de aducere, emise pe numele persoanelor bănuite de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.
„Din cercetări s-a stabilit că, în cursul lunii martie a.c., persoanele bănuite ar fi identificat, pe internet, un bărbat de 30 de ani, din municipiul Giurgiu, căruia i-ar fi oferit motorină la preţuri cu mult sub cele practicate în staţiile de alimentare cu carburant. Tranzacţia ar fi avut loc pe raza comunei Dragalina, unde victima ar fi fost prejudiciată cu 2.200 de lei, sumă achitată pe 540 de litri de amestec de suc şi apă, despre care bănuiţii i-ar fi spus că este combustibil“, potrivit poliţiştilor.
În urma activităţilor desfăşurate, patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 20 şi 34 de ani, toţi din comuna Dragalina, judeţul Călăraşi, au fost conduşi la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi, pentru continuarea cercetărilor şi dispunerea măsurilor legale. La percheziții au participat și luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călăraşi.