Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) l-a sancționat cu avertisment pe fostul ministru al Transporturilor, Ioan Rus, ca urmare a declarațiilor jignitoare la adresa românilor care lucrează în diaspora, potrivit RTV. Astfel, analizând afirmaţiile din cauza cărora Ioan Rus a fost obligat să demisioneze din funcţia de ministru, CNCD a decis unanim că declarațiile acestuia constituie fapte de discriminare și aduc atingere demnității umane pentru cetățenii români care lucrează în afara țării și familiile acestora, a declarat președintele CNCD, Csaba Asztalos, potrivit sursei citate.
Șeful Consiliului a mai precizat că în acest caz a fost dat doar un avertisment, pentru că în urma declarațiilor, Ioan Rus a demisionat de la conducerea ministerului Transporturilor și și-a cerut scuze. Ioan Rus a demisionat după ce în cadrul unei emisiuni televizate a făcut o declarație șocantă la adresa familiilor românilor care sunt plecați la muncă în străinătate.
„România are 3 milioane de oameni să zicem, din forţa activă, în acest moment în Occident. Dintre care vreun milion sunt fierari betonişti, fierari şi aşa mai departe. Lucrează în construcţii, autostrăzi prin Europa. Au poate 1500 de Euro salariu. O spun foarte direct. De banii ăştia copiii se fac golani acasă şi nevastă-sa curvă. De 700 de Euro vin acasă jumătate“ a declarat Ioan Rus în cadrul unei emisiuni.
Ministrul demisionar al Transporturilor Ioan Rus a anunţat apoi într-o scrisoare deschisă publicată pe site-ul ministerului că îşi va încheia în curând mandatul, motiv pentru care îşi prezintă încă o dată scuze românilor care muncesc în străinătate şi pe care i-a jignit.
"În aceste zile îmi închei mandatul de ministru al Transporturilor. Atât în activitatea mea desfășurată în exercitarea funcției publice, dar și în cea politică, am încercat să fiu mai degrabă un om al acțiunii, mai puțin al cuvintelor. Îmi dau seama că felul în care m-am exprimat a cauzat suferință multora dintre dumneavoastră, iar pentru acest fapt am înțeles să îmi dau demisia.
Îmi cer iertare tuturor românilor pentru cuvintele pe care le-am folosit în legătură cu aceia dintre ei nevoiți să plece să lucreze în străinătate în căutarea unei vieți mai bune pentru ei și pentru copiii lor.
Modul în care m-am exprimat nu reflectă ceea ce cred și gândesc. Pentru mine, românii din interiorul și din afara granițelor fac parte din națiune, au aceleași drepturi și le datorăm un respect egal. Pe de altă parte, am cunoscut și înțeleg drama celor plecați departe de casă, eu însumi am în familia extinsă rude, cum am și prieteni, care lucrează în țările europene sau peste ocean. Nu a fost nicio clipă intenția mea să jignesc ori să rănesc pe cineva. Cred, totuși, că o neglijență în exprimare nu poate șterge aproape două decenii de activitate politică onestă.
În calitate de ministru al Transporturilor am încercat să creez, printre altele, oportunități pentru români de a reveni să lucreze în țară, alături de familiile lor. Master Planul General de Transport reprezintă o astfel de posibilitate. Poate că, pentru cel puțin jumătate dintre românii care muncesc în străinătate în domeniul construcțiilor, începerea lucrărilor prevăzute în Master Planul General de Transport va reprezenta o bună ocazie de a se întoarce în țară“, a scris Rus.