Mihai Necolaiciuc, “țarul CFR”, a fost condamnat la 10 ani de închisoare cu executare pentru contractele de achiziţii încheiate în perioada în care a fost director general al CFR. Vineri, magistrații au respins eliberarea sa condiționată. Necolaiciuc poate face apel la această decizie, ea nu este definitivă. Dacă acesta decide să nu facă apel, instanța, Judecătoria Sector 5, îi stabilește următorul termen pentru a-și reînnoi cererea de eliberare condiționată în decembrie 2015.
”În baza art.43 C.pr.pen reuneşte dosarul nr.8670/302/2015 cu dosarul nr. 6597/302/2015. În baza art.587 C.pr.pen cu referire la art.60 C.pen din 1969 rap. la art.59 C.pen din 1969 şi art.6 C.pen respinge ca neîntemeiată propunerea de liberare condiţionată formulată de către Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Rahova privind pe condamnatul Necolaiciuc Mihai. În baza art.587 alin.2 C.pr.pen stabileşte termen de reînnoire a cererii la data de 12.12.2015. În baza art.275 alin.3 C.pr.pen cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05.06.2015", se arată în decizie.
Potrivit DNA, Necolaiciuc ar fi făcut achiziţii ilegale de peste 18 milioane de euro. Dosarul este de cinci ani pe masa magistraţilor Judecătoriei Sectorului 1, iar decizia poate fi atacată.
Potrivit rechizitoriului, în perioada 2001-2003, Necolaiciuc a plătit din bugetul companiei, cu încălcarea legii, produse, bunuri şi servicii care, fie nu au fost deloc livrate, fie s-au dovedit necorespunzatoare calitativ şi nefolositoare companiei. Fostul şef al CFR a fugit din ţară în 2005 şi a fost prins de autorităţi patru ani mai târziu, în Statele Unite.
Fostul şef al CFR se află în închisoare în acest moment. El a fost condamnat definitiv, în octombrie anul trecut, de Curtea de Apel Bucureşti, la patru ani şi şase luni de închisoare cu executare, într-un dosar în care a fost trimis în judecată pentru deturnare de fonduri.