Mesaj pe Facebook al lui Victor Ponta referitor la Codul Silvic

09 Mai 2015
Mesaj pe Facebook al lui Victor Ponta referitor la Codul Silvic
Premierul Victor Ponta a postat, sâmbătă, pe pagina sa de Facebook, un mesaj referitor la adoptarea Codului Silvic. „Săptămâna viitoare trebuie să ne luptăm să trecem Codul Silvic, ca să nu se mai taie pădurile de către tot felul de firme din străinătate, protejate de lobby-uri din România", scrie Ponta pe contul său.

”Sunt convins că toți parlamentarii noștri vor fi de partea bună și vor vota pentru binele pădurilor și, de fapt, pentru binele românilor”, adaugă premierul.

Ponta a declarat, sâmbătă, la Târgoviște, că marțea viitoare se va dezbate Codul Silvic în comisia parlamentară de specialitate din Camera Deputaților, iar dacă apoi va fi adoptat și promulgat vor exista instrumente "mult mai puternice" de luptă împotriva celor care abuzează de poziția de piață și încurajează "defrișări excesive''.

„Marți, dacă se votează în comisie și apoi merge la promulgare la președinte, se publică în Monitorul Oficial o să avem instrumente mult mai puternice de luptă împotriva celor care abuzează de poziția de piață și încurajează până la urmă defrișări excesive'', a precizat Ponta, potrivit agerpres.ro.

Premierul s-a referit și la lobby-uri făcute pentru "a proteja" firme din străinătate care defrișează păduri în țara noastră.

''Trebuie să ne luptăm să trecem Codul silvic să nu se mai taie pădurile de tot felul de firme din străinătate protejate de lobby-uri din România. Sunt convins că toți parlamentarii noștri vor fi de partea bună și vor vota pentru binele pădurilor și, de fapt, pentru binele României'', a adăugat Ponta. (M.C)

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră