Singură și fără viață - așa au găsit-o salvatorii pe îndrăgita jurnalistă Cristina Țopescu. Când au reușit să intre în casă, salvatorii au fost şocaţi. Trupul jurnalistei era în pat, cu mâna sub cap, și nu prezenta urme de violenţă pe corp.
Medicii legiști au stabilit că inima Cristinei s-a oprit în somn. Alarma a fost dată de o vecină, speriată că de două săptămâni vedeta nu răspundea la telefon. În tot acest timp, cei câțiva prieteni care i-au scris sau au sunat-o nu s-au gândit o secundă că în spatele ușilor închise s-a întâmplat o nenorocire.
Era puțin înainte de ora 22.00, când autoritățile au fost alertate că jurnalista Cristina Țopescu nu a mai ieșit din casă de aproape trei săptămâni. Și nici nu răspundea la telefon. Cea care a sunat la 112 este o vecină: Am intrat în panică pentru că toate erau închise, ori un telefon care să nu meargă era pentru ea o dramă. Aşa e Cris.
Polițiștii veniți la fața locului au spart ușa și au intrat în casă. Acolo au descoperit trupul neînsuflețit al jurnalistei, fără urme vizibile de violență. Din primele verificări, Cristina Țopescu era decedată de mai multe zile.
Alături de trupul neînsuflețit al vedetei tv, anchetatorii au găsit fără suflare și doi câini pe care jurnalista îi îngrijea.
Corpul neînsuflețit al Cristinei Țopescu a fost transportat la IML pentru autopsie.
Polițiștii au sigilat intrarea casei în care s-a stins Cristina Țopescu. Inima i s-a oprit în timpul somnului în jurul Anului Nou, potrivit ipotezei de la necropsie. Legiștii au găsit în stomac și niște pastile. Cristina mai obișnuia să ia somnifere ca să poată să doarmă.
Cristina Țopescu a fost văzută ultima dată în public pe 22 decembrie, la marșul de comemorare a eroilor revoluției din 1989. Jurnalista a vorbit pentru TVR 1 despre cum a fost închisă pentru că a încercat să iasă din țară ca să își vadă mama bolnavă care era în Germania. Revoluția din 1989 i-a redat Cristinei Țopescu libertatea.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru moarte suspectă. Cristina Țopescu avea 59 ani. Nu era căsătorită și nu avea copii.