Mai păstrează România acordul cu FMI și CE?

17 Iul 2015
Mai păstrează România acordul cu FMI și CE?
Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor Publice a anunțat că acordul cu Fondul Monetar Internațional și Comisia Europeană rămâne în picioare până în septembrie. Astfel, în mai puțin de două luni, țara noastră trebuie să aplice cât mai mult din angajamentele asumate cu partenerii internaționali.

„România trebuie să profite de perioada rămasă până în septembrie pentru a îndeplini cât mai multe angajamente asumate cu partenerii internaționali și a făcut acest lucru. Dau un singur exemplu, care a creat anumite costuri în rândul populației: prețul la gaze. Guvernul României își respectă angajamentele. A luat decizia de creștere a prețului la gaze la 1 iulie exact așa cum era asumat în calendarul asumat în fața Comisiei Europene", a subliniat Teodorovici.

Cât privește posibilitatea încheierii unui nou acord, șeful de la Finanțe a menționat că încă nu s-a discutat, dar ar putea fi analizată "după ce acesta se va finaliza".

De cealaltă parte, Valdis Dombrovskis, vicepreședintele Comisiei Europene, declara, într-o conferință de presă la finalul ECOFIN, că reprezentanții CE sunt îngrijorați în legătură cu programul privind balanța de plăți și a recomandat autorităților române să folosească eficient timpul rămas până în septembrie pentru a adopta reformele necesare.
 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră